Orice reformă începe cu punerea omului potrivit la locul potrivit

Rectificări pentru posteritate

Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta." 
Tudor Arghezi  

Ludovic Orban nemurindu-se

Cine credea că a scăpat prea uşor de politrucul Ludovic Orban - vajnic truditor la împilări dinainte sortite eşecului - s-a înşelat. Pseudo-liberalul a revenit cu toată energia diletantului.

Chiar dacă peste generaţii prezenţa obscurului politician liberal Ludovic Orban (ajuns la un moment dat, evident, dintr-o regretabilă eroare, chiar ministru) în cadrul ansamblului monumental "Caragialiana - Căruţa cu paiaţe" (care, fie vorba între noi a costat Primăria, graţie "artistului" care a asamblat-o, o căruţă plină de bani) ar putea părea oarecum nepotrivită - ea nu este defel aşa. Ludovic Orban merită cu prisosinţă să rămână (dacă nu repetent pe viaţă la funcţii politice) măcar prezent(at) posterităţii - nu posteriorului, vă rog frumos, nu denaturaţi - ca un român care a ştiut să se integreze perfect contra-curentului.

Acest lucru nu se datorează atât faptului că respectabilul domn Ludovic Orban este şi el un "personaj" politic de sorginte dâmboviţeană care s-a prins repede că pe meleagurile aistea merge lesne să înlocuieşti temeinica pregătire şi caracterul cu ambiţia şi carierismul pentru a parveni (politic, mai ales), cât cu prisosinţă faptului că omul nostru este un "monument" de suficienţă, îngâmfare şi preţiozitate pe care numai, poate, aplecarea sa spre pretorianism şi pupincurism o mai poate întrece. Pana lui Caragiale, cu siguranţă, nu ar fi putut rămâne fără tremur la multiplele şi complexele talente, oricum, nu prea bine ascunse, ale acestui mândru şi demn vlăstar al reacţiunii formelor goale împotriva fondului problemelor de viaţă. continuare