Paradigme locale

Nici un sacrificiu nu e prea mare pentru a primi o poşetă asortată
- continuare - 
La întrebarea lui Băsescu dacă nu este puţin cam jenant să te ridici împotriva celor care te-au ajutat la greu pentru a sprijini o târfuliţă oarecare, Papa Benedict i-a răspuns că a văzut şi el pictorialele cu Udrea şi consideră că decolteul acestei nulităţi politice cărei îi este hărăzit să rămână o ţărancă proastă orice-ar face, poate fi în măsură să acopere toate celelalte lacune…
La auzul acestor vorbe de laudă, Băsescu a simţit nevoia să-i facă o confesiune sinceră Suveranului Pontif, căci nu mai putea ţine adevărul numai pentru el: "Elenei Udrea i-au crescut ţâţele alea mari de politician în mâinile mele. I-au crescut, practic, în biroul meu de la Cotroceni când o puneam să mă frece pe spate cu ele sau să-mi dea câteva picături de lapte să-mi pun în whisky. După experienţa Roman, Udrea va deveni un politician de forţă în România, este, face şi are ambiţie să-şi mărească sânii, dacă va fi nevoie, până la uşa lui Victor Ponta", a spus preşedintele Băsescu.
Idioţit definitiv de succesul reputat la Vatican, imediat cum a ajuns acasă, Traian Băsescu s-a pus ţanţoş în faţa reporterilor şi a citit cu preţiozitate din Apocalipsa personală: "Aşa cum merge PDL acum, mă tem că fără poşetele Elenei Udrea, partidul se îndreaptă spre zona cu un rucsac ponosit în spate a politicii. Aş mai sfătui-o pe Udrea să-l ia alături de ea pe Adrian Năstase, imediat după ce acesta iese din pârnaie, desigur, pentru că respectivul este un găinar atât de mare încât i-ar putea asigura protejatei mele tot sprijinul de care are nevoie", a spus domnul Băsescu, care a declarat că l-a bârfit puţin pe Năstase la întrevederea cu Papa.
Oricum, supărarea cea mai mare a lui Traian Băsescu este legată de comportamentul liderilor din partidul care l-a lăsat să facă, atât cât s-a putut, tot ce i-a trecut prin cap fără nici măcar o tragere de mânecă, şi se bazează pe faptul că cei pe care ia ridicat de la 4%, nu se lasă acum coborâţi sub 2% prin acceptarea cu aplauze a belelei de Elena Udrea pe post de moţ în vârful partidului...
Întrebat de-a dreptul de un reporter prietenos, dacă nu ar fi mai profitabil pentru PDL să pună preşedinte o curvă proastă de douăzeci de ani pentru a conduce partidul în locul unei hoaşte de patruzeci care nu stârneşte decât o antipatie mai mult decât sinceră pe oriunde s-ar duce, Traian Băsescu a răspuns fără să stea pe gânduri: "Eu nu spun că doamna Udrea este soluţia ideală, dar este deocamdată singura care a avut curaj să-şi pună poalele în cap fără să-i fie frică sau ruşine". Cât despre doamna Udrea, ştim că dânsa este evlavioasă şi nu iese din cuvântul lui pàpà
Satiră de S-M C.
18 feb 2013
_______ 

Niciun om cinstit nu va mai putea scapă din ghearele Justiţiei 
- continuare - 
Alături de javrele care au sărit să morfolească ei primii, cu guriţele lor spurcate, hrana Buhăi Pivniceru şi alţi magistraţi vânduţi uselimii din toată ţara de abia aşteaptă să îşi exprime indignarea faţă de modul netransparent şi total neprofesionist în care au decurs alegerile pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al CSM în data de 4 ianuarie 2013. Aceste lepre consideră că onoarea şi demnitatea lor de lichele au fost grav afectate de refuzul asumării publice a candidaturii fostului vicepreşedinte al Consiliului, precum şi de lipsa unei dezbateri efective a candidaturilor şi a programelor candidaţilor.
Chiar dacă agenda juridică foarte încărcată a anului 2013 impune luarea unor decizii prosteşti, multă lume se întreabă ce va rămâne după ce Buha Pivniceru va mânca pe săturate şi, mai ales, după ce magistraţii vor ajunge să se mănânce între ei… Este foarte probabil ca în urma dezastrului ce este de aşteptat să fie consemnat şi în Justiţia din România, actul de justiţie să devină tranzacţionabil la liber pe bursa Proceselor. Astfel, nu va mai mira pe nimeni dacă votul cenzitar va fi reînviat sub forma procesului cenzitar, în care numai adevăraţii corupţi (dacă vor mai fi cumva deranjaţi din greşeală cu vreun proces stârnit de câte un procuror picat de la şantajul în masă practicat de uselime) vor avea şansa de a scăpa curaţi ca lacrima.
Fără teama că se va ajunge ca elementele cele mai corupte ale sistemului să reprezinte corpul profesional al judecătorilor, doamna ministru al Justiţiei a solicitat pe şest judecătorilor să îşi exprime voinţa în cadrul adunărilor generale şi să-şi exprime sprijinul pentru toate acţiunile magistraţilor ce se preconizează în viitorul apropiat şi care vor viza distrugerea completă a statutului şi a independenţei lor şi cenzurarea modului în care membri CSM îşi fac meseria.
Sub pretextul că nu sunt de acord cu alegerea unui procuror în funcţia de preşedinte al CSM, o haită întreagă de magistraţi care aşteaptă să fie băgaţi în seamă de uselime pentru un postuleţ de conducere, cât de mic ar fi acesta, aşteaptă să declanşeze îngroparea independenţei justiţiei sub un morman de corupţie controlată ierarhic, transparent şi democratic sub foamea ministrului justiţiei. La urma urmei, puţin mai mult control nu dăunează atât de mult pe cât se tem "băsiştii".
Satiră de S-M C.
12 ian 2013
_______ 

PNL Prahova a condamnat-o pe Adriana Săftoiu pentru insolenţă 
- continuare - 
La urma urmei, cu ce se face vinovată ex-doamna Săftoiu faţă de stăpânul PNL-ului? Este vorba de o salbă de ieşiri publice indecente ale acestei diversioniste la mai multe posturi de televiziune. Respectiva făptură degenerată a mers la anumite televiziuni în numele PNL şi a dat din inteligenţa ei grefată pe interesele băsiştilor idei în vădit contrast cu cele ale stăpânului partidului.
De menţionat că în PNL azi nu există altă opinie decât cea a domnului Spin Absentescu şi aceasta cel puţin atâta vreme cât şi el se va exprima cu preţioasele vorbele ale lui Dan Voiculescu. "Nu suntem de acord ca nicio necurvă din PNL să vorbească în numele PNL în condiţiile în care aceasta nu are nicio legătură şi niciun contact sexual cu liderii acestui partid, chiar dacă pe nemernică o chemă Săftoiu", a declarat Nea Cutare, care a mai afirmat că Adriana Săftoiu nu a mai luat legătura cu PNL Prahova de când li s-a urcat liberalilor hoţia la cap.
Chiar dacă nu a avut darul să o dea pe spate, aşteptata veste a excluderii sale din partid tot a ofticat-o puţin pe Adriana Săftoiu, care a declarat următoarele: "Atunci când am opinii critice la adresa unor nemernici, deşi nu mai e cazul să mi le argumentez, eu o fac. În niciun caz nu vreau să jignesc jigodiile de talia domnului Antonescu, dar vă mărturisesc că nu am vocaţie de slugă, de când mă ştiu nu sunt în stare să spun doar pentru a-mi asigura un loc într-o organizaţie sau pe listele Parlamentului. Nu e vocaţia mea şi nici meseria mea nu este cea de membru de partid. Şi, pe deasupra nici nu pot să stau în poziţiile care sunt impuse de partid pentru că au început să mă cam doară şi pe mine oasele de când am început să mă uit după parteneri ceva mai tineri".
Oricum, de pe urma trecerii meteorice a doamnei Săftoiu prin PNL, sau a PNL-ului prin dânsa - rămâne ca acest fapt să fie elucidat de consulturile ginecologice ulterioare pe care victima noastră le va efectua, în cazul în care se va decide să ceară despăgubiri pentru şifonarea imaginii, evident - reţinem încăpăţânarea cu care o biată femeie care şi-a vârât senzualitatea latentă în politică a încercat să zgârie gulerul de guşter îmbuibat al stăpânului său de partid.
În concluzie, excluderea Adrianei Săftoiu nu reprezintă mai mult decât o pisicuţă arătată dizidenţilor din PNL care se mai întrunesc pe la şedinţele de la sectorul 1.
Satiră de S-M C.
23 dec 2012
_______ 

O veche modalitate de a accede în politică într-o nouă prezentare
- continuare - 
Noua poamă rea a Guvernului de japiţe tutelat de lehamitea noastră şi-a explicat gestul inedit prin faptul că nu se poate concentra la muncă în autoturismul Peugeot 207, pe care îl posedă în prezent, şi că are nevoie de condiţii mult mai bune pentru a satisface toate cerinţele postului.
Chiar dacă, specialista noastră care l-a înlocuit la Secretariatul General al Guvernului pe un alt dobitoc - atât de îngâmfat încât de multe ori nici nu i se vedea faţa de rotocoalele de fumuri care îl înconjurau - nu este apreciată unanim în ceea ce face pentru a întări politica românească şi pentru a promova rezistenţa canapelelor autohtone, încurajând astfel economia naţională, domnişoara Lambru a declarat că ceea ce se ştie despre ea este doar începutul unei noi aventuri în toate birourile de la Guvern. În acest sens, licitaţia în urma căreia Guvernul a achiziţionat canapeluţa, marcată de istoria unor mişcări istorice de hâţa-hâţa, se poate constitui într-un prim pas destinat emancipării acelor protejate ale oamenilor politici care nu prea stau locului o clipă, spre disperarea unor cretini care nu înţeleg rolul personalităţilor erotice în politica noastră. Astfel, trebuie menţionat cazul emblematic al unei mai vechi liberale, Teodora Bertzi care, în momentul numirii Andreei Lambru în funcţia de secretar general adjunct al PNL şi-a manifestat disperarea faţă de o asemenea ispravă prin îndesarea cu pioneze a tuturor zonelor pasibile de fi vizitate de avântul profesionist al tinerei căreia nimic nu-i poate sta în calea dezmăţului.
"Este adevărat că ascensiunea mea în partid se datorează câtorva domni care au înţeles exact cu ce trebuie să se ocupe o secretară devotată cauzei. Evident, pentru că aceştia s-au declarat mai mult decât mulţumiţi de modul în care făceam gargară cu cafelele pe care le comandau, la rândul lor m-au recomandat altora, pentru a-mi îndeplini mai bine rolul de a ţine în mână filialele mai bătrâne şi de a înghiţi cât mai repede acele decizii care mi se băgau zilnic pe gât de la centru. Altfel de relaţii să ştiţi că nu am, dar sunt dispusă oricând să intru într-o discuţie profesională pe o canapea cu un politician care are o carieră mare sau… nu neapărat", a afirmat onor donşoara.
A mai rămas o singură problemă. Deşi canapeaua adusă de Andreea Lambru a fost adjudecată având garanţia autenticităţii, aceasta nu poate fi scoasă peste graniţă. Alţii mai au de aşteptat până să poată aprecia astfel de rafinamente…
Satiră de S-M C.
15 nov 2012
_______ 
Subjugat de farmecele unei manageriţe bune, un broker a falimentat 
- continuare - 
Depăşind posibilităţile poliţiei, detectivii particulari angajaţi de spălătorii de bani fără suflet care nu acceptă sentimentele curate ale lui Sima când vine vorba de banii lor, au raportat că l-au văzut pe acesta în mai multe locuri, însă aceste relatări mai trebuie verificate deoarece (cel puţin unele dintre ele) sunt cam bizare… De aceea, ştiri care îl au în prim-plan pe Cristian Sima forţând uşa unei curse aeriene deasupra Atlanticului; ţinându-şi capul în apa unei fântâni din Roma; dând cu
tifla unei cămile în Sahara sau chiar atacând o unitate militară în Irak pentru a-şi procura arma sinuciderii, mai aşteaptă girul confirmării oficiale.
Cert este faptul că domnul Sima nu vrea să dea socoteală decât în faţa iubitei sale, ameninţând (prin e-mail, desigur) că în cazul în care această pretenţie nu-i va fi satisfăcută cât mai curând de către autorităţile române, toţi cei care şi-au lăsat banii pe mânuţa lui… o vor lua în mână! "Nu mai am nici un ban, însă, cu condiţia să mă lase s-o văd pe Gîtlejel, sunt capabil să-i consolez, printr-o vorbă de încurajare, pe toţi păgubiţii mei. Mai mult decât atât, cu ultimii bănuţi de prin conturile de supravieţuire care mi-au rămas, am să le cumpăr câte un buchet de flori tuturor doamnelor pe care le-am păgubit", a scris, liniştit şi degajat Cristian Sima în mesajele sale.
Deşi aceste mesaje nu dovedesc nimic altceva decât faptul că domnul Sima este doar un îndrăgostit iremediabil de eternul interes material feminin, acesta este în continuare acuzat că şi-ar fi premeditat plecarea, în acest sens vânzându-şi toate proprietăţile, terenurile, cotele de participaţie, până chiar şi soţia... Detractorii săi s-au unit pentru a zdrobi imaginea unui suflet ales care şi-a pierdut puţin capul şi a decis că acţiunile clienţilor săi nu fac cât nurii dragei sale…
"Deşi onoarea mea nu este atât de fermă pe cât şi-a fi dorit Gâtlejelul adorat, îi rog pe cei care nu pot să mă înţeleagă să mă lase să-mi aleg sfârşitul, singur, departe de ochii celor care sunt acum pe urma mea. Eu am murit deja în clipa în care doamna falimentelor mele definitive mi-a dat papucii, pentru câteva milioane în plus… Falimentul e ultimul omagiu pe care îl aduc lumii", îşi plânge singur de milă Cristian Sima în tristele sale poeme - deja celebre dinainte de a le scrie.
Satiră de S-M C.
13 oct 2012
_______ 
Liberalii au început curăţenia în Economie
 - continuare - 
"Dacă nu vom ajunge la o înţelegere cu câştigătorul licitaţiei trucate pe care am organizat-o, în sensul ca acesta să-şi ia tălpăşiţa şi să nu ne mai înjure la televizor, vom fi nevoiţi să refacem toată documentaţia, ca să le luăm oamenilor înapoi banii câştigaţi în ultimele luni", a precizat ministrul animal. El a mai ţinut să clarifice de asemenea situaţia presupusului ajutor de salvgardare, în valoare de 40 de milioane de euro care, după spusele domnului Chiţoiu "va reprezenta bonusul pentru câştigătorii următoarei licitaţii de năruire a combinatului, însă numai dacă aceştia vor putea demonstra că sunt capabili să aducă garanţiile necesare care să ne convingă că activitatea Oltchimului nu se va mai putea relua niciodată".
Întrebat daca ia in calcul concedierea şefului OSPI, Remus Vulpescu, (un fel de clovn angajat de stat să arunce banii pe fereastră în buzunarele useliştilor), domnul Daniel Chitoiu a răspuns: "Deocamdată acesta trebuie să-şi încheie misiunea de a-l convinge pe Dan Diaconescu să ne lase să finalizăm privatizarea fără el. După aia, este posibil ca să-l trimitem undeva unde va putea să-şi folosească mai bine talentul de a pune chestii cheie din economie pe butuci sau, poate, să-i dăm misiunea de a-i veni de hac domnului Videanu - hoţul hoţilor din PDL - care a făcut o înţelegere politică cu Dan Diaconescu după cea pe care am făcut-o noi. Nu mai contează că după aia am mai făcut o înţelegere cu domnul Diaconescu, pentru că Videanu a mai făcut şi el încă o înţelegere cu Dan Diaconescu, după noi - şi noi după el şi tot aşa"…
În ceea ce-l priveşte pe Premierul Victor Ponta, care a fost contactat pentru a exprima un punct de vedere oficial după ce s-a înţeles foarte clar care sunt intenţiile nimicitoare ale liberalilor faţă de Oltchim, acesta a declarat că ia in calcul emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă - pentru a veni în sprijinul eforturilor USL de a ne termina cât mai repede - obligativitatea agenţilor economici care vând făraşe să nu mai poată vinde acest produs decât dacă i se va lipi în prealabil un abţibild oficial cu mutra lui Daniel Chiţoiu - ministrul animal al Jafului din Economie. "Recunosc responsabilitatea domnului ministru în (ceea ce cei care nu se pricep consideră a fi) eşecul privatizării Oltchim şi tocmai de aceea îl încurajez în continuare să-şi bată joc de oameni cât va vrea el şi stăpânii săi", a spus caraghiosul nostru Premier, rânjind nervos.
Satiră de S-M C.
25 sep 2012
_______ 
România a ieşit prăpădită dintr-un imbroglio
 - continuare - 
Astfel, obligaţi de viaţă (a se citi 7,4 milioane de coate-goale, maţe-fripte şi matracuci) brigadierii domnului Mareşal - care depun eforturi sublime în cadrul guvernului condus de micul, dar, cu toate acestea, marele casap revoluţionar Horia Sima, zis şi Victor Ponta - s-au jurat pe dârele lor hidoase de naţionalism tembel lăsate prin ministerele prin care şi-au târât incompetenţele, că nu vor lăsa nepedepsite manifestările de acceptare a evidenţei şi încurajare a logicii elementare care se mai manifestă încă în societate, odată cu ultimele suflări ale regimului Băsescu…
În acest sens, Guvernul de călcat în picioare legi, cutume şi orice bună practică europeană - după ce a spălat bine de tot pe jos cu toţi cei care mai gândesc încă cu capul lor - s-a angajat că va începe represaliile la adresa jidanilor nenorociţi care au boicotat referendumul îndată ce javra ordinară unsă cu toate alifiile useliste de Mona Pivniceru îşi va freca curul de fost magistrat de scaunul împuţit dar nerăbdător care o aşteaptă la Ministerul Justiţiei…
Până atunci, Guvernul nu s-a limitat numai la a frâna lovitura de stat, ci s-a grăbit să ia o serie de hotărâri care, venind în întâmpinarea milioanelor de mangafale, îi vor netezi doamnei Pivniceru drumul spre toaleta Centrului de suprimare a duşmanilor poporului de la Antena 3 Revoluţionară unde îşi va putea stinge ţigara pe mutra doamnei judecător Aspazia Cojocaru, a lui Băse, Angelei Merkel, ambasadorului SUA sau a altor jefuitori de suveranitate care ne-au dat un şut în fund.
Între aceste decizii - de cea mai mare importanţă pentru ţara în care balaurul, ajutat de forţe din străinătate, a furat votul oamenilor cinstiţi care s-au săturat de bine - la loc de cinste se situează următoarele: rechiziţionarea posturilor radio-tv, presă etc.; proclamarea Antenei 3 drept creatoare de mituri anti-populare în cadrul Academiei de ură a naţiunii; reprimarea regimul Băsescu prin orice le cade în mână votanţilor revoluţionari şi luarea acestuia la pietre pe unde-l prind; călcarea ritualică în picioare a Constituţiei în fiecare seară, în Piaţa Universităţii, admiterea la facultate doar a celor care vin cu buletinele ambilor părinţi cu timbrele care să ateste că au votat cel puţin de două-trei ori la Referendum, lipite pe spate şi, lăsată dinadins la urmă, legea tabletei de cianură pentru cetăţenii români care s-au cărat în străinătate şi nu le-au putrezit oasele p-acolo!...
Satiră de S-M C.
21 aug 2012
_______ 
S-a descoperit că, datorită lui Băsescu, 40% din români nu ştiu pe ce lume sunt
 - continuare - 
Başca că PDL-ul a ajuns să fure până şi din propriile buzunare atunci când membrii săi erau prea beţi ca să mai poată fura de la stat sau de la alţii, imaginea proastă a României a ajuns astăzi, datorită acestor năpârci devoratoare cu instincte bugetofage, să fie asociată, nu ca în trecutul glorios pe care ni l-a lăsat moştenire elegantul miliardar din Zambaccian cu puşti (nu alea care trag ca să nu te nimerească fatal, ci ăia care conduc maşini luate din ce-au furat părinţii) din cale afară de obraznici, cu fenomenul corupţiei generalizate, plecând de la cel mai înalt nivel, în cadrul administraţiei centrale, ci cu prostia, mizeria şi înapoierea şi alte asemenea chestii care au făcut cinste neamului nostru de când acesta se ştie cotropit de comunişti, pedelişti şi barbari - nu neapărat în această ordine, evident.
Astfel, europenii care altă treabă n-au decât să facă statistici defavorabile minunatului nostru popo' care ştie să voteze mai mereu uitându-se la obraz şi nu la pingea, ar fi ajuns la concluzia că suntem un neam de semialfabetizaţi şi cu mari probleme când vine vorba de socotit partidele care fac parte din actualul USL!
Comisia Europeană, potrivit celor mai recente studii lansate, cel mai probabil, falsificate în prealabil de Blaga şi cei de la conducerea de acum a PDL-ului pentru a nu arăta lumii întregi adevărata proporţie a dezastrului pe care l-a lăsat în urmă guvernarea portocalie, a recunoscut drama cruntă pe care o traversăm: 40 % dintre români nu ştiu că atunci când te bagă sau sunt băgaţi în p… mă-ti fac proză şi au reale dificultăţi atunci când citesc ceva ce nu le convine. Mai mult decât atât, cel mai îngrijorător este faptul, că într-o proporţie chiar şi mai mare, atunci când trebuie să scrie ceva, românii alfabetizaţi se apucă să plagieze…
Pentru a demonstra că situaţia nu este chiar atât de tragică, trebuie să avem în vedere faptul că nu au rămas în ţigănia asta numai proşti fără margini - mai există lingviştii, comisii care au ca misiune ascunderea furturilor intelectuale, precum şi români care - ca să facă haz de necaz, desigur - declară (într-o proporţie de o frisonantă veselie care ne inhibă definitiv nădejdea) că, de exemplu, Soarele se învârte în jurul Pământului şi că roşul alungă deochiul, că zodia le influenţează viaţa şi că există oameni posedaţi de diavol - din care trebuie scos votul cu sacoşa...
Optimismul tabloului mai este luminat şi de reprezentarea faptului că doar turcii (care put toţi a hoituri, fie vorba între noi) dau mai puţini bani pe produse cosmetice decât românii iar jumătate (feriţi!) dintre noi nu ne spălăm pe mâini după folosirea toaletei! Obişnuiţi cu cheltuirea banilor, în primul şi primul rând, pe crăpelniţă, românul se va întreba până dă ortul popii - în modul cel mai filosofic pe care îl găseşte în cămară: la ce bun educaţia când există manele?…, la ce bun cultura când avem Antena 3?, de ce să ne umanizăm când ne simţim bine animalizându-ne?... şi, la urma urmei, de ce ce?
Satiră de S-M C.
02 iul 2012
_______ 
Românaşii şi-au dat Vot la valiză 
 - continuare - 
Eh, oricum mai bine să fii simplu elector decât un mitocan păros şi scârbos de talia ilustrului candidat - favoritul pubelelor şi al târnurilor nevopsite, Silviu Prigoană - care ne-a demonstrat cât de rupţi de lumea bunului simţ pot fi pedeliştii atunci când sunt hotărâţi să facă caz de uluitoarea lor prăbuşire politică din administraţia locală în numele... stabilităţii ţării!
Toate acestea au fost posibile datorită ieşirii la lumină, tot atât de clară precum scoaterea lui din cărţi a PDL de la mustăria consiliilor judeţene, a atributului esenţial al acestor alegeri - votul politic, mai precis, a acelui vot care are mai curând legătură cu apucatul damblalei la români când vine vorba să le ameninţi vreo legăturică de ceapă din cămară, decât cu umilinţa care ar trebui să ne încerce pe toţi în faţa vitregiei vremurilor ce ne apasă ameninţându-ne uluitoarea pensionărime.
Şi cu toate astea, în loc ca aşa-zişii socialişti, adunaţi în jurul poalelor pe care şi le pun în cap lideri de opinie vaccinaţi cu tulpini bancare care, de regulă, răpun instantaneu orice obraz neaoş care şi-ar mai dori să se ţină subţire, să înceteze îmbătarea prostimii cu apă sfinţită de marii corupţi care se simt mai bine furând cu stânga decât cu dreapta, ei au ales să mai strige sus şi tare până-n toamnă că au de unde să ne dea ca să nu crăpăm de politica luată în doze iresponsabile.
Făcute cu sârg şi-nverşunare, recenziile minţilor înfierbântate datorită luminii prea puternice din studiourilor de televiziune (ce soartă pe aceşti analişti, să nu le recunoască nimeni dreptul la un spor de expunere prelungită la reflectoare…), s-au îndreptat şi asupra căutării cauzelor plasării adunăturii lui Dan Diaconescu pe podiumul electoral. Odată ce PPDD devine a treia forţă politică pe plan naţional, înseamnă că nu există, practic, nici un fel de politică în România, ci doar o simplă ciolaniadă care îşi propune să înlocuiască rostul firesc al lucrurilor cu oportunismul. Surprins chiar şi el însuşi de această descoperire macabră, mentorul dandiaconiştilor s-a declarat extrem de păcălit de faptul că partidul său nu a câştigat alegerile. Cităm: "păi, dacă am ieşit pe locul trei într-o ţară care nu înţelege nimic din politică - asta fiind ceea ce eu le spun alegătorilor tot timpul - e scandalos ca două formaţiuni politice care spun despre ele că fac politică, să se situeaze înaintea mea", a spus sinele lui Dan Diaconescu, oglindindu-se în rezultatele scrutinului.
În sumă, dacă Bocul se va retrage la Cluj, urbea care se pare că este dispusă în continuare să-i acorde azil politic acestui soldat neinstruit al armiei pierdeliste, iar doamna Udrea va fi nevoită să se retragă pentru a face un copil, probabil, marca Gucci sau Givenchy, grosul partidului făcut şi omorât de Băsescu îşi aşteaptă izbăvirea tot din partea celui care are puterea să gâdile morţii din sondaje…
Satiră de S-M C.
11 iun 2012
_______ 
Mandatul de reprezentare la Bruxelles a fost adjudecat de cine-l merită
- continuare -
Din culisele acestei afaceri, care îi pune la grea încercare răbdarea Preşedintelui de a vedea cum i se dă cu tifla cu fiece ocazie, am putut afla că miza cea mare pentru PSD nu ar reprezenta-o totuşi atât prezenţa efectivă la lucrările Consiliului European a poltronului din Palatul Victoria, cât faptul că după fiecare şedinţă a acestui înalt for european, fiecărui participant i se înmânează, fie câte o garanţie de întărire a monedei naţionale, fie o cutie de chibrituri cu care să se joace, la alegere. Evident, cucerit de perspectiva alegerii celei din urmă, domnul Ponta a făcut pe dracu-n patru ca să ajungă şi el la Bruxelles…
Dar, chiar şi în lipsa unei "jucării" atât de tentante, domnul Ponta a ales - la îndemnul disperat al unor oameni cu adevărat mari, însă al căror spirit revanşard se poate întoarce împotriva sa astfel încât să ne provoace nişte arsuri grave tuturor - să se joace cu focul. "Eu aştept să văd, pentru că primul Consiliu European este pe 28 iunie. Pe 23 mai este o întâlnire informală, convocată în special la solicitarea lui Francois Hollande (preşedintele Franţei care i-a băgat pe gât premierului său o droaie de femei în Cabinet), pentru a se discuta despre ce facem cu românii care nu fură. Ce poate domnul Băsescu să discute seara pe această problemă?", a declarat Ponta, scoţând din sân poza sa de arhivă în care domnul Adrian Năstase îl ţine de mână arătând spre Tamarele patriei, pentru a o săruta cu sinceră devoţiune.
Beneficiind de această clarificare de poziţie mai mult decât principială, România, avându-l pe Ion Iliescu pe post de reprezentant fatidic, va putea să bată cu pumnul sub masa Europei până când toate statele membre ale Uniunii vor înţelege că în Constituţie trebuie introdusă o prevedere expresă care să spună că şeful statului nu-şi poate reprezenta ţara în nicio structură europeană până când acest preşedinte nu va sufla în curul oligarhilor şi că România are dreptul să se ia după reglementarea europeană aşa după cum o taie capul - în funcţie de împrejurările care îi convin domnului Ponta, sau altor asemenea stârpituri.
La rândul său, marele câştigător al puterilor restrânse - Iliescuţul nostru al tuturor - de care se bucură în prezent matelotul dement care a creat deficite uriaşe la fondul de pensii prin dezmăţurile sale nu a dorit să zică nici "pâs", rezumându-se la a mârâi puţin la declaraţia preşedintelui Curţii Constituţionale, lansând totdată un rânjet frisonant şi absolut descurajant pentru al nostru viitor…
Satiră de S-M C.
19 mai 2012
_______
Biserica se nevoieşte cu colul uterin
- continuare -
În aceste condiţii devine mai uşor de înţeles poziţia - de o duritate întâlnită, cel puţin până acum, numai la mâncătorii de grăunţe din tagma lui Bivolaru - lui Nea Laurenţiu, acest adevărat atlet întru jaga-jaga, arhiepiscop al Sibiului şi impresionant scârţa-scârţa cu propriu-i organ pe hârtie şi, mai ales, preocupările sale legate de trompe, col uterin, vagin şi alte asemenea obiecte sfinte de cult care, spre cinstea tuturor slujitorilor BOR, nu au făcut obiectul preocupărilor lor pe vremea lui Ceauşescu când mii de femei au murit ca nişte animale sălbatice din cauza avorturilor făcute aşa cum scria (nu în Pastorale năroade ale BOR), ci… în Cincinalele pe viaţă şi pe moarte ale comuniştilor. Ruşine - prăpădite cârpe bisericeşti!…

Cu toate acestea, lăsând la o parte binecunoscutele apucături ale preoţilor noştri, trebuie să cinstim curajul Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza care, în bună tradiţie bizantină, apostolică, becalică şi vanghelică (fără "e"-ul de prisos de la început, evident) a recunoscut, turnându-şi votcă în cap, că a preacurvit şi el, că a sodomit, că împreună cu toţi ierarhii BOR a participat la orgii de rugăciune, că s-a masturbit în faţa seminariştilor, că s-a drogat, că a pipăit icoanele din biserică, că a tras tămâie pe nas, că a băut apa sfinţită în care, în prealabil, urinaseră enoriaşele care se aflau la ciclu şi alte asemenea fapte comise spre gloria Domnului - păcate, ce-i drept uşoare, care au culminat cu îndemnul la avort adresat unui şir fără număr de tinere care au avut norocul să facă cunoştinţă cu puterea credinţei sale… sculată.

Mai mult decât atât, în Pastorala sa de Paşti, pe care o va citi când se va fi trezit din beţia de pomină pe care o va trage în noaptea respectivă, IPS Laurenţiu Streza acuză familia şi societatea românească că nu foloseşte prezervativul (valabil pentru toate formele de sexualitate pe care le-a lăsat Dumnezeu pe pământ întru delectarea trupească a nefericiţilor preoţi) şi în afara actelor sexuale Mai precis, Streza îndeamnă tinerii să comită adulterul exclusiv cu televizorul, de la care trebuie să ia exemplu în materie de abstinenţă când vine vorba despre a scoate la iveală ipocrizia şi fărădelegea care stăpâneşte în BOR.

"Familia creştină suferă, ca şi societatea, de o profundă lipsă de sex cu şi prin intermediul televiziunilor care ne impun - dar şi noi ne complacem să trăim aşa - numai sexul lor, pe banii lor, cu vedetele lor şi în mod absolut neprotejat", scrie Streza, iar "Protejaţi-vă, români!" este îndemnul apoteotico-profetico-vaginal care încheie scrisorica defazatului (de aceea - complet nul) reprezentant al BOR(îţilor), ce câştigă cu greu nişte amărâte de 5.000 de euro pe lună…
Satiră de S-M C.
11 apr 2012
_______
Sorin Frunzăverde şi-a făcut publică intenţia de a se sinucide
- continuare -
Baronul local din fruncea Banatului care a condus cu mâna pe armă întreg judeţul ca să-l confirme fără echivoc drept jupân absolut, în momentul în care a dat adunarea primarilor PDL din judeţ la PNL, toţi cei cam 50 de primari în cauză din Caraş l-au urmat docili. Născut să fie şef, lui Sorin Frunzăverde, în ciuda faptului că nu are noroc să se bucure prea mult de o funcţie în administraţia centrală, îi era predestinat să-l trădeze pe Emil Boc pentru că nu s-a putut abţine să nu mârâie la măsurile de austeritate luate de PDL în 2010.
Având reputaţia de critic de serviciu al conducerii lui Emil Boc, deşi Frunzăverde n-o avea la suflet nici pe Elena Udrea, el a ţinut să precizeze că cel mai mult îi vor lipsi pe lumea cealaltă "fiţele acestei ţărănci care nu face altceva decât să-şi dea importanţă" şi că dacă nu ar fi avut probleme cu telefonul nu ar fi recurs la acest gest de onoare din solidaritate cu cei care vor să-i pună bomboana pe colivă PDL-ului şi lui Traian Băsescu.
La rândul său, (încă) preşedintele PDL, Emil Boc, s-a apărat în faţa atacurilor venite din partea fostului său coleg de partid numindu-l pe acesta "infractor de rând, porc de câine, trădător de drept comun şi violator de minore" invocând duplicitatea celor care, asemenea USL-ului, beneficiază de pe urma traseismului politic şi comportă în mod laş. Totodată, preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a afirmat că îi pare rău că Frunzăverde îşi va trage un glonţ în cap, însă a ţinut să precizeze că îi pare mai rău de toată conducerea partidului pe care n-o vede ieşind deloc bine după ce s-a întâmplat la Reşiţa. Chiar dacă în acest moment este destul de incertă catalogarea lui Sorin Frunzăverde, undeva între "gunoi" şi "salvator al labei din politica românească făcută cu dreapta", totuşi acest personaj de amplă respiraţie locală îşi va păstra întreg respectul alegătorilor săi la apropiatele alegeri locale, în schimbul doar a unei pungi ceva mai plinuţe… Pe fondul emoţiei create de precipitarea evenimentelor, câţiva lideri ai PDL au lăsat impresia că sunt tentaţi să calce pe urmele eminentului lor înaintaş într-ale trădării, fiind nemulţumiţi, se pare, de faptul că nu au fost lăsaţi să constituie la rândul lor un comando, după modelul celui instituit de Sorin Frunzăverde la Caraş, prin a cărui forţă să conducă partidul în campanie cu pistolul la tâmpla alegătorilor (probabil, preferabil aplicării procedurii înmulţirii pungilor electorale).
Pentru că nu putea pierde ocazia de a-şi da în petec, Crin Antonescu, s-a repezit să declare că Sorin Frunzăverde şi mort este un câştig pentru PNL, pentru că este "singurul corupt al PDL a cărui laşitate ne onorează". Morala (lui Boc, inclusiv): "vântul bate, apa trece, curvele rămân".
Satiră de S-M C.
30 mar 2012 
______
Virgil Popprimus inter pares
- continuare -
Merituosul deputat Virgil Pop (despre care trebuie strigat în gura mare că se antrenează de mult timp în abuzul de putere, spălarea de bani şi falsificarea actelor publice) în vârstă de doar 44 de ani de ierni ale vrajbelor noastre cu justiţia - procurorii români fiind trataţi cam ca arbitrii de fotbal care nu ajută echipele cu ceva bani - va trebui să stea, pentru următorii cinci ani, departe de PNL, folosirea influenţei care l-a consacrat şi - lucru, poate, cel mai greu de făcut pentru parlamentarul condamnat - să aştepte (nu se ştie cât) vremea în care şedinţele Parlamentului se vor ţine la puşcărie - din considerentul îndeplinirii cvorumului - lucru care este deplâns de presa străină.
De asemenea, dând dovadă de o naivitate remarcabilă (de care cu toate că eram siguri, speram ca aceasta să poată fi ceva mai bine mascată) ziariştii străini îi fac galerie cu însufleţire fostului premier, Adrian Năstase, care a primit doar doi ani de închisoare, pentru ca acesta să fie următorul personaj care să merite medalierea pentru faptele sale penale.
Revenind la uimitoarea performanţă a lui Virgil Pop, care şi-a serbat victoria la Penitenciarul Rahova, din Bucureşti, urmând să o ţină numai într-o veselie (până când va fi graţiat de viitorul preşedinte datorită faptului că o infracţiune precum corupţia va fi scoasă din Codul Penal) la minunatul penitenciar Gherla din judeţul Cluj, mai trebuie menţionat faptul că după executarea pedepsei, Pop nu va mai putea sa candideze pentru o altă funcţie publică… un timp - mai exact, până le va veni mintea la cap străinilor şi ne vor lăsa în corupţia noastră dragă, în care ne-am născut...
La rândul său, deputatul cel mai liberal pe care l-a avut România vreodată, Virgil Pop, a declarat, înainte de a fi "umflat" de poliţie din cămăruţa sa de hotel în care îşi savura "victoria" alături de câţiva intimi, că micile găinării la care s-a pretat le dedică exclusiv Consiliului judeţean Cluj, de care se va simţi "legat" pentru tot restul vieţii. "Resping toate acuzaţiile fabricate de procurorii lui Băsescu pentru că sunt un om nevinovat. Am furat numai cu gândul că voi putea ascunde banii primiţi sub formă de mită cât mai bine, nu e vina mea că m-au prins", a spus celebrul nostru cetăţean de onoare al planetei Pământ… de flori!
Satiră de S-M C. 
29 mar 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sinceritatea e mai bună decât toate.