Jagardele stimabile



Degeaba îl vom regreta pe Gigi Becali că tot nu scăpăm de el
- continuare -
Mie, cum mă, tocmai mie să-mi facă una ca asta? Cam astea au fost primele chestii la care s-a gândit domnul Gigi. După asta a fost încercat de un sentiment de jenă faţă de oiţele sale ascultătoare din grupul parlamentar al PNL şi de la comisia unde era coleg cu judecători simpatici, chiar dacă ăştia prefereau să se exprime în vorbe de neînţeles...
"Mă mai gândesc dacă mă întorc în condiţiile în care voi fi nevoit să-mi ascund icoanele de ochii colegilor mei din parlament, ca să nu-i fie Maicii Domnului ruşine cu mine. Viaţa mea şi a familiei mele nu vreau să fie în teroarea bunului simţ şi moralităţii elementare, nu mai vreau ca familia mea să mănânce din şmecheriile mele şi să plângă, au plâns destul, acuma vreau numai să mănânce. Trebuie să iau o decizie să nu mai sufere familia mea şi să stea cu emoţie că justiţia lui Băsescu o să mă găsească cu ceva ca să mă bage la răcoare. Vreau ca ei să fie duşi undeva unde să fie linişte – chiar şi fără icoane deocamdată. În altă ţară, pentru că România nu este un loc sigur pentru jigodii ca mine, care îşi bat joc de oricine pentru că au o grămadă de bani făcuţi din rugăciuni şi speculă cinstită. O să vin în ţară săptămânal, să o văd pe mama, dar nu vreau să mă vedeţi voi", s-a spovedit creştinul sechestrator George Becali.
Mai mult decât atât, ştiind că se va prăpădi de dorul de a se face de râs în Parlament, Gigi Becali si-a făcut o burcă pe comandă, la adăpostul căreia speră să-i fie mai uşor să se strecoare la noul său loc de speculă fără a fi reperat de jigodiile din Parlament cu care este coleg şi care ştiu că Becali luptă cu şpaga în mână pentru ţara sa şi vor să-l facă şeful lor.
În ciuda faptului că ai putea crede că e doar un măscărici iresponsabil care are nevoie de public pentru scălâmbăielile sale şi nimic mai mult, Gigi Becali este un element indispensabil pentru stabilirea ierarhiilor în răzbunarea pe Traian Băsescu, inclusiv, dacă nu chiar cu precădere, pe lumea cealaltă… În acest sens, considerând că a primit mai mult decât i se cuvine, domnul Becali a început să ameninţe pe toată lumea, fără a uita să-l menţioneze pe Satana, cel care l-a îndemnat să-şi dea demisia din PNL. La auzul acestei demisii, golanului Spin Antonescu i-a cam tremurat voce gândindu-se că s-ar putea ca nebunu' de Becali să-l dea în gât cu şpaga care i-a dat-o ca să-l pună pe liste, atunci când a spus că: "domnul Gigi Becali rămâne oricum o pagină grea din viitorul nostru comun". Adânc.
Satiră de S-M C.
12 feb 2013
_________
Peste baronul de zăpadă Dragnea ninge cu autocare pline cu moldoveni
- continuare -
"Câteva sute de cetăţeni moldoveni - mai precis opt autocare în care erau înghesuiţi aceştia - au rămas blocate în zăpadă. Şoferii respectivi nu au ţinut cont de faptul că acum ţara asta este, în cea mai mare parte, la dispoziţia morcovului meu şi că acolo unde acesta vrea să puie blocaje rutiere, acolo le pune… Sper ca legea pe care am aplicat-o cu atât succes teleormănenilor, să fie aplicată şi acestor moldoveni care nu trebuie să mai aibă nici permise de şoferi, nici autocare, nici drumuri şi nici nimic din ce nu vrea morcovelul meu, s-a înţeles?!", a spus vicesecătura.
După ce domnul Ministru Dragnea s-a mai răcorit puţin epuizând toată gama înjurăturilor de care este capabil la adresa nefericiţilor care au rămas înzăpeziţi în zona Vama Albiţa, acesta a trecut la critica constructivă la adresa colegilor săi din cabinetul Ponta.
Astfel, pe ministrul Apărării l-a făcut dobitoc intoxicat cu gaze de eşapament băsiste pentru că nu a fost capabil să identifice mai multe mijloace de transport şi utilaje care să intervină în situaţia în care aceşti moldoveni nu vroiau să înţeleagă faptul că morcovul lui Dragnea a decis ca drumurile naţionale din patru judeţe să fie închise din cauza înţelegerii făcute în prealabile cu Viscolul, ca acesta să nu fie deranjat de niciun autocar în drumul său…
La rândul său, ministrul de Interne Radu Stroe a fost făcut violator de poliţiste troglodit pentru că se afla pişat pe el de beat în momentul în care i s-au cerut amănunte despre tânărul dispărut şi despre modul în care autocarele cu moldoveni au reuşit să nesocotească voinţa fermă a morcovului baronului - de acum înainte - a tuturor căderilor de zăpadă din Românica.
După ce s-a convins că toată lumea a înţeles cum vine treaba cu zăpada şi că nimeni nu mai are dreptul să negocieze cu aceasta decât însuşi măreţul Liviu Dragnea, vicelicheaua uselistă a trecut la problema impozitelor locale. "Eu rog autorităţile locale să se uite cu atenţie la actele normative în vigoare la ora la care vorbim. Exista un Cod Fiscal pe care numai useliştii au dreptul să-l calce în picioare şi există o Hotărâre a Morcovelului meu prin care s-au indexat impozitele şi taxele locale pe care trebuie să o aplice toată lumea, inclusiv moldovenii", a dat gata domnul Dragnea şi această problemă. Apoi, parşiv cum îl cunoaştem, s-a strecurat cu un buchet de flori la tataie Ion Ilici, pentru a-i mulţumi că, prin existenţa sa, a făcut posibilă o Românie atât de jalnică.
Satiră de S-M C.
14 ian 2013
_________
PNL îşi pregăteşte garnitura de golani pentru guvernare
- continuare -
La rândul lui, nefericitul Minister al Economiei ar urma sa fie descompus în cel puţin patruzeci de ciosvârte-ministere. Responsabilitatea acestei hăcuiri - fără de care ţara nu s-ar putea duce de râpă cu viteza preconizată de artizanul transformării PNL într-o cloacă de mizerabili - ar reveni următorilor derbedei: Relu Fenechiu, pentru partea de bani proveniţi din structurile mafiote ale USL; Varujan Vosganian, pentru risipirea banilor proveniţi din mărirea birului pe bunuri şi proprietăţi muncite şi nu furate; Gigi Becali, pentru stăpânirea subvenţiei ce va proveni direct de la banca naţională pentru rămânerea alături de noi a acestui unic mutant în viaţă provenit din împerecherea aproximativă a unui cimpanzeu cu o oaie (evlavioasă, desigur).
De asemenea, se pare că nici domnul Călin Popescu-o-ia-în-mână Tăriceanu nu va fi omis, dânsului fiindu-i rezervat noul Minister al prafului de pe tobă…
"Deocamdată nu am făcut nicio propunere, în afară de prim-papagal-ministru. În rest, ceea ce spuneţi că aţi auzit de la mine în somn, nu e nimic faţă de lista reală cu care am să vin - oameni numai cu dosare penale sau chiar în pragul arestării, Ăştia înseamnă azi PNL-ul şi, înţelegeţi şi dumneavoastră, că nu pot să mă duc la Ponta decât cu nişte nume de escroci care să-şi merite reputaţia", a explicat liderul scursurilor liberale.
În finalul somnului său cel scurt (de cel lung, politic vorbind, va avea parte abia începând din faza a doua a lunii de miere cu PSD), domnul Spin Hahalerescu - cârpa de şters pe jos prin Europa a lui Dan Voiculescu - a făcut câteva spasme, legate de o posibilă cooptare a UDMR la guvernare. "Nu avem niciun fel de element care să justifice o fărâmiţare şi mai mare a tuturor ministerelor decât cea pe care o am eu în vedere. Mai ales, ştiindu-se faptul că udemeriştii nu-şi dau şpagă decât între ei şi în judeţele pe care le-am promis deja altora", a mai sforăit puţin Spin.
Satiră de S-M C.
11 dec 2012
_________
Epopeea vitejilor patrioţi de la Gorj
continuare - 
Odată acest protocol - a cărui tradiţie se pierde în negurile ritualurilor de iniţiere în băşcălie ale gorjenilor preistorici - fiind epuizat, domnii Diaconescu şi Ponta s-au repezit la reporterii prezenţi la eveniment, pentru a-şi scoate fiecare dintre ei primul programul şi a-l pune pe masă, în cel mai transparent mod posibil. După ce toată lumea a putut să le vadă, inclusiv o colegă din presă care are nişte dioptrii telescop, cei doi candidaţi au avut amabilitatea să-şi bage programele înapoi în nădragi şi au trecut, de această dată, pe rând, la prezentarea punctelor lor tari care îi recomandă pentru a cumpăra cât mai ieftin voturile alegătorilor în Colegiul 6 din Târgu Jiu, judeţul pandurului Tudor Vladimirescu şi al vicontelui Ion Călinoiu.
Astfel, am putut afla despre domnul Diaconescu că se consideră dinainte învingător în această cursă electorală pentru că este de provenienţă caracaliană şi datorită faptului că nu a putut fi trecut cu vederea, atât de specialiştii în fenomenul mass-media, cât şi de popor, pentru că este deţinătorul mai multor recorduri mondiale, între care acela de a o îngropa pe Elodia într-un loc de negăsit; de otevizare şi oltchimizare a României şi falsificare a zilei sale de naştere ca să coincidă cu cea a lui Vlad Ţepeş (9 decembrie 1431) atât de bine încât, cel puţin până acum, nu a avut niciun fel de problemă… "Voi aduce poporul la putere, eventual, sprijinit de blonda Diana, dacă va fi cazul. Revoluţia votului va începe la Târgu Jiu pentru că fiica mea mai crede încă că Victor Ponta îl imită pe Mickey Mouse, personajul ei preferat", a spus nădejdea ciocoilor PPDD.
Cât despre domnul Victor Ponta, acesta nu a putut să-şi explice nici lui însuşi de ce şi-a depus candidatura alături de domnul Dan Diaconescu. Cu toate acestea, domnul Ponta (probabil, nefiind capabil să înţeleagă nimic din ceea ce se întâmplă în prezent în această ţară) a dorit să convingă pe toată lumea asupra faptului că nu are emoţii pentru 9 decembrie 2012 ci, mai curând, pentru anul 2016, când existenţa uselimii însăşi ar putea fi pusă în pericol de o posibilă deşteptare a prostimii române… "Am mai câştigat deja de două ori în acest colegiu şi am emoţii mai mari pentru 2016. Acum o să mă voteze oamenii, dar vreau să văd atunci (dacă nu vor pleca toţi gorjenii care încotro) vor mai suporta uselimea. Nu am nicio problemă cu contracandidaţii, deci nici cu Dan Diaconescu", a miştocărit într-un final domnul Victor Ponta, încercând totodată discret să-şi domolească pamperşii consistenţi care se luptau să iasă la vedere.
Satiră de S-M C.
09 nov 2012
_________
Nu mulţi vor mai ieşi întregi de la Comisia de anchetă pentru Referendum
continuare - 
Primul lucru pe care îl va face Comisia domnului senator Toni Greblă va fi acela de a schimba calitatea de anchetator în cea de anchetat. Prin urmare, nu vor mai fi cercetaţi cei care sunt suspectaţi că ar fi ajutat la marea hoţie de la referendum, ci procurorii care au avut nesimţirea să-i ia la întrebări pe patrioţii care au înţeles că demnitatea şi mândria naţională trece prin furtişag…
De asemenea, Comisia de pedepsire a magistraţilor are în vedere posibilitatea de folosire a torturii împotriva acelor procurori care nu vor înţelege să colaboreze. În acest sens, au fost constituite deja batalioane formate din votanţi frauduloşi nemulţumiţi de modul în care au fost luaţi la întrebări, pentru a îndeplini misiunea de a le smulge unghiile din carne celor care şi-au băgat nasul într-o serie de localităţi unde simţul civic al românilor uselişti l-a depăşit pe cel al autoconservării.
Mai mult decât atât, cetăţenii care susţin că au fost agresaţi de procurori (chiar dacă nu vor fi nevoiţi să producă nicio dovadă în acest sens), prin scoaterea din biserică în pumni şi picioare de către procurori şi puşi să jure cu mâna pe Biblia Satanei Băsescu cu cruce de marinar pe ea şi daţi cu capul de capota maşinilor blindate cu care au venit magistraţii vânători de votanţi prin satele patriei, vor avea posibilitatea să-şi ia o binemeritată revanşă…
"Conducerea Comisiei parlamentare de anchetă va stabili dacă vom mai lăsa să iasă viu vreun procuror din ancheta noastră, căci regulamentul Comisiei prevede să-i nimicim pe cei care s-au dat cu Băsescu. Legea fundamentală a hoţilor din România, Constituţia, este cea care stabileşte situaţiile în care se poate băga picioarele în separaţia puterilor în stat şi alte prostii de genul ăsta", a precizat Toni Dinţi-de Greblă. Întrebat dacă nu are rezerve legate de faptul că această Comisie ar putea primi un aviz negativ din partea Uniunii Europene, domnul senator Greblă-în-faţă a declarat că printre concluziile ce vor fi cuprinse în Raportul de ţară, Comisia Europeană nu va include numele magistraţilor pe care uselimea îi va rade de pe faţa pământului, aceasta fiind interesată doar să le iasă la numărătoarea finală exact numărul de magistraţi înregistraţi înainte de referendum. "În acest sens, sunt pregătiţi deja procurori de schimb, ca să nu se vadă modul în care ne rezolvăm noi aceste probleme", a conchis o greblă care a luat-o mult pe arătură…
Satiră de S-M C.
16 oct 2012
_________
Artă şi valoare în statul la pândă
continuare - 
Un lucru mult mai grav (scăpat în mod surprinzător din vedere de către domnul Zvonea, cel puţin până acum) l-au comis preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, putorile băsiste Alina Ghica şi Oana Schmidt-Hăineală (vă daţi seama ce pile pedeliste a avut asta - după nume - ca să ajungă acolo). Acestea s-au plâns smulgându-şi hainele de pe ele (totul se poate vedea trucat la Antena 3, desigur) de recentele evoluţii din România şi consecinţele acestora asupra sistemului judiciar. Stripteuzele vagabonde i-au băgat pe experţii Comisiei cu nasul între ţâţe şi chiar le-au dus mâinile în locuri mai ruşinoase pentru pipăituri, în încercarea de a-i convinge pe specialişti că, în ciuda poziţiei de refuz adoptată de magistrate faţă de unele ingerinţe ale politicului la adresa autorităţii judecătoreşti, acestea au avut loc…
Cât despre ce a făcut premierul Victor Ponta în timpul în care avea programată şi domnia sa o întrevedere cu această delegaţie, nimeni nu va putea spune vreodată ceva sigur, pentru că, şi de această dată, premierul a declarat iniţial că a avut o întrevedere cu experţii delegaţi, însă, după ceva timp s-a răzgândit şi a declarat că reprezentanţii Comisiei de la Veneţia sunt nişte băsişti ordinari care au venit doar să-l enerveze pe Valeriu Zgonea şi de aceea, el, în calitatea sa etc., se solidarizează cu cei care… cu milioanele… şi de aceea nu poate să dea mâna cu duşmanii de la Procuratură care fac abuzuri în numele… (mai bine îl lăsăm pe domnul Ponta, că a cam început să încurce lucrurile, de atâta luptă cu el însuşi).
În cele din urmă, revenind la banditul nostru, Valeriu Zgonea, trebuie să amintim faptul că acesta a reuşit să-l tragă de urechi pe un oarecare Gianni Buquicchio după ce acesta declarase, în numele Comisiei: "Fac apel la autorităţile statului şi la partidele politice din România să respecte pe deplin independenţa Curţii Constituţionale şi să se abţină de la exercitarea de presiuni. În ceea ce priveşte ameninţările la adresa unor judecători, sper că autorităţile române îi vor proteja pe judecătorii vizaţi şi familiile lor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a-i aduce pe autorii acestor ameninţări în faţa justiţiei", O victorie simbolică pe care uselistul nostru de frunte a dedicat-o, generos, atât poporului său, cât şi Europei…
Satiră de S-M C.
10 sep 2012
_________
USL aruncă în luptă arma secretă: Mona Pivniceru
continuare - 
Remarcată încă de pe vremea când l-a pus pe Băsescu să stea la colţ pe coji de nuci la o şedinţă a Consiliului Suprem al Magistraturii pentru că îşi permisese să o privească în ochi pe madamă în timp ce aceasta îi explica preşedintelui cât de greu este să fii jigodie şi procuror în acelaşi timp (cu referire la prietenii penali ai domniei sale), judecătoarea noastră şi-a continuat marşul triumfal - în mod evident de o anumită culoare politică câştigătoare - tăind urechile (dar şi alte organe externe) celor care susţineau aberaţii de genul asigurării cu orice preţ a independenţei justiţiei…
"Am de gând să lupt pentru crearea unei dependenţe financiare totale a sistemului judiciar de domnul Dan Voiculescu şi alţi oameni de bine ai acestei ţări care merită să fie lăsaţi să-şi facă de cap, căci sunt iubitori de popor. Prioritatea Ministerului Justiţiei este legată de manevrele privind inaplicabilitatea Codurilor şi, din toamnă, a Codului de procedură civilă. Îmi doresc ca justiţia să devină un instrument politic eficient în mâna useliştilor, aşa cum am mai spus, singurii patrioţi. De aceea, eu voi lupta să existe o dependenţă reală, adică şi financiară sau, eventual, falimentară, în cazul în care nu-l înduplec pe domnul Voiculescu să mai mituiască şi alţi judecători!", a declarat Mona Pivniceru în timp ce învârtea o tavă de argint în mână...
La rândul său, întrebat despre modul în care Salomeea Pivniceru îl va decapita pe Traian Băsescu, domnul Ponta a spus: "Am discutat cu ea şi mi-a spus că este dispusă să folosească şi dinamită, dacă acest lucru va fi necesar… Oricum, această decizie îi aparţine în întregime doamnei judecător şi, din câte am înţeles, dânsa a luat-o, iar în zilele următoare va face demersurile necesare pentru a afla toată lumea ce metodă va folosi. Eu o susţin, orice ar face."
Pe surse lipsite de încredere din conducerea PNL (spunem asta pentru că nimeni nu mai pune demult nicio bază în mlaştina insalubră care s-a dezvoltat acolo) am aflat despre existenţa posibilităţii ca madama, odată devenită ministru al Justiţiei, să-l convingă pe Traian Băsescu să-şi taie singur caraca de sub picioare, tăierea capului devenind după aceea o simplă formalitate. Acest scenariu se bazează pe fobia deosebit de gravă pe care preşedinte suspendat o are faţă de madamă, Traian Băsescu făcând efectiv pe el de frică numai când aude de Mona Pivniceru…
Satiră de S-M C.
07 aug 2012
_________
Cum vrea să facă rahatul praf domnul Spin Antonescu
continuare - 
Apoi, vin la rând, schimbarea componenţei Curţii Constituţionale, din care vor face parte numai slugoi de partid care au oroare de consultat prevederi legislative; înlocuirea Avocatului Poporului cu un avocat din cei care l-au reprezentat pe Adrian Năstase; asmuţirea câinilor turbaţi pe care n-a reuşit să-i adune Sorin Oprescu asupra Robertei Anastase şi a lui Vasile Blaga; introducerea în Consiliile de administraţie ale Societăţilor de radio şi de televiziune a unor boschetari care vor avea cu această ocazie unde să tragă şi ei peste noapte iar, ca bonus, Crin Bifons are în vedere să schimbe mersul trenurilor, regulamentul şedinţelor de spiritism şi a modului de lipire a timbrelor pe plicurile care vor conţine anunţurile de concediere pentru cei care vor avea vreun comentariu de făcut faţă de binele ce urmează a ne fi băgat pe gât.
Având în vedere situaţia deosebit de gravă în care se află noul tartor al hahalerelor ce suntem - aceea de a mai exista încă (mici, e drept) atacuri la autoritatea domniei sale din partea unor curteni netrebnici - domnul Spin a decis să-şi îndesească crizele de grandilocvenţă (în pauza cărora ne-a anunţat că a decis să joace puia-gaia cu opoziţia - oriunde s-ar mai afla aceasta) până când pedelimea va cădea lată la picioarele domniei sale, după cum scrie în… Monitorul Oficial.
Chiar dacă, îndeobşte, nu are nimic în cap, (de pe acum, mitologicul domn) Crin Bifons a înţeles că, indiferent cine şi cât va urla, schimbările pe care le gândeşte cu creierul lui Voiculescu trebuie să fie făcute de urgenţă, pentru că (precum a declarat acest imbecil extrem de periculos): "Nu putem face nimic în această ţară atâta timp cât mai există aşa-zişi oameni care pun la îndoială faptul că sunt un nebun scăpat de sub control şi că Statul român mă împiedică să vin la putere ca să-i protejez cu câte o bâtă în cap pe cei care merită şi să-mi dau cu cârmâz pe frunte ca să se vadă că sunt un lider autentic pentru a spune în gura mare că m-am corcit cu Voiculescu".
Ce mai vrea domnul Spin să mai schimbe deîndată? Păi, de exemplu, mirosul florilor. Tărtăcuţa domniei sale a depistat instituţii care sunt cultivate numai pentru menţinerea controlului societăţii civile şi pentru a parfuma tânăra noastră democraţie, lucru care trebuie schimbat cu mai multe soiuri de uselime urât mirositoare. Dintre acestea, găsi-se-vor, în mod sigur, exemplare reprezentative din această specie care vor dori să calce totul în picioare având drept imbold dorinţa de a rescrie datele statistice ale poporului român, în special, cele legate de numărul redus de neuroni pe care vor trebui să-l întrunească cei care vor fi obligaţi în continuare să contribuie la fondul de sănătate, de a tripla, cel puţin, cuantumul datoriilor faţă de bănci ale ne-useliştilor, dar şi plăcerea de-ai cânta în strună eroului nostru sălbăticitor cu care ne-am pricopsit…
Satiră de S-M C.
03 iul 2012
_________
Europa n-a înţeles importanţa excrementelor domnului Patriciu
- continuare -  
De asemenea, de la atâta scremut în permanentă pentru a-şi convinge torţionarii că nu există nicio posibilitate în a dovedi prejudiciul pe care l-ar fi adus Rompetrol şi că acest dosar este o făcătură politică, domnul Patriciu a ajuns un… constipat - e just, unul care are de luat ceva bănuţi sub formă de daune de la SRI care trebuie să-i plătească acestuia pentru încălcarea dreptului la o aşezare intimă pe veceu, în perioada în care i-au fost interceptate unele urme de fecale lăsate în dosarul Rompetrol.
În plus, definind USL-ul drept "un amestec de ulei cu apa din care ies doar clăbuci", domnul Dinu Patriciu arată că are şi tărie de caracter nu doar pudoare faţă de exhibarea căcării, lucru care l-a determinat pe ca şi suspendatul preşedinte Băsescu să scoată îndelungi suspine după alianţa DA şi să exclame cu lacrimi în pahar: "Să-ţi fie (de) mândrie, Dinu Patriciu!"…
Este curios lucru că organismele europene, care monitorizează reformarea sistemului penitenciar din România, atunci când iau o decizie de despăgubire a victimelor condiţiilor de detenţie de aici, ţin cont doar de normele europene care impun penitenciarelor să ofere fiecărui deţinut suficient spaţiu şi confort pentru a nu se mai gândi să revină între hoţii neprinşi de afară şi ignoră complet acele probe elucidante care se pierd apoi în reţeaua de canalizare…
Astfel, Omul de afaceri Dinu Patriciu, cu "o" mare de la celebra sa "omletă" desigur, chiar dacă a pierdut parţial un proces intentat statului român la CEDO, se poate consola cu atingerea unicei performanţe de a reuşi să aibă scaun în ciuda unui ordin politic de condamnare la constipare. Iar, în ciuda unei campanii mediatice virulente care a influenţat opinia judecătorilor şi în ciuda tuturor opreliştilor, reclamantul din cazul nostru a probat fără dubiu că, deşi s-au ridicat împotriva aşezării domniei sale pe acel closet inacceptabil masive forţe care întruchipează răul, Dinu Patriciu a putut avea un scăpău aproape normal, dacă e să facem abstracţie, în principal, de coloratura sa, în mod evident… politică!
Satiră de S-M C.
04 iun 2012

_________
Plagistrul Învăţământului românesc e pe cale să rateze mangcurtizarea
- continuare -
Astfel, domnului care a putut să emită următoarea sentinţă - ce ar merita să stea pe frontispiciul celei mai venerabile instituţii de cultură de pe mapamond: "Unii cred că îţi fac un bine dacă te pun autor pe nişte lucrări" se încearcă acum a i se întrerupe plăcerea şi determinarea de a şterge complet identitatea tinerilor românaşi care vor să plonjeze în viaţa noastră de căcat ţinându-se de nas până reuşesc să dea din coate pentru a scoate capul într-o ţară cât de cât onorabilă…
Citind cum se cuvine celebra carte "O zi mai lungă decât veacul" (adică punându-i pe alţii să i-o povestească, lui rămânându-i doar misiunea de a nega faptul că ar fi auzit vreodată de Cinghiz Aitmatov şi cartea sa), domnul Plagistru a înţeles că mancurtul (cel care, în tradiţia unui trib mongol, execută fără cârtire orice poruncă a stăpânului, fără să mai judece, să fugă sau să se revolte datorită unui tratament - la care s-a mai gândit şi Ion Ilici Iliescu, ce-i drept folosind o procedură minerească - care consta în punea pe cap a unei bucăţi de piele de cămilă care, după înlăturarea scalpului, pe măsură ce se usca, acţiona ca o menghină asupra craniului, ştergând memoria victimei) este omul dorit de PSD, în măsură să-i asigure acestuia votul total.
Obişnuiţi mai curând cu furtul decât cu oricare alt procedeu profund intelectual prin care poţi parveni în România secolului XXI, precum şi a tuturor celor ce vor mai fi, tinerii noştri sunt perfect îndreptăţiţi să se revolte şi să ceară în Piaţa Universităţii (înainte sau după ce-i plăteşte domnul senator Dan Voiculescu, nu mai contează) lăsarea mangcurtului în pace, ba chiar sprijin pentru ducerea la bun sfârşit a admirabilei opere de sfidare a oricărui om, l-a care s-a înhămat domnul Plagistru care (dacă ar fi să ne uităm doar în gura-i şi am constata că) merită să ocupe ce loc vrea el, în orice guvern alege domnia sa şi în orice epocă ar fi să se nască din nou. Mai trebuie spus că pedeliştii au asmuţit împotriva celui care a putut să emită o judecată de o inestimabilă valoare ca aceasta: "nu am copiat, nu am plagiat, legea lui Ohm e aceiaşi pretutindeni" nişte nenorociţi de profesori şi amărâţi de cercetători străini care, în nemernicia lor, şi-au pus mintea ne-mancurtizată la contribuţie pentru a se documenta şi a scrie lucrări pentru un pâlc de avocaţi tocmiţi de domnul Ioan Mang care vor dovedi că independenţii sau grupurile de specialişti care se dedau la practicarea publicării unor lucrări originale sunt nişte simplii infractori care, tare curând, vor fi judecaţi aşa cum merită de Academia Romană.
Satiră de S-M C.
12 mai 2012

_________

Elena Udrea ne recomandă o dietă sănătoasă
- continuare -
"Am avut un prim proiect prin care îmi doream ca în fruntea listei să se regăsească vibratorul meu preferat pe care mi l-a făcut cadou mai demult un arab cu care făceam "afaceri", însă pe considerentul că nu l-am primit de la un bucureştean get-beget, nu am vrut ca să induc în eroare electoratul Capitalei cu el şi, deci, am renunţat în ultimul moment, cu regret… De aceea, fac apel pe această cale la serviciile unui alt arab, care între timp să-şi fi luat cetăţenia şi să-şi fi stabilit domiciliul în Bucureşti, pentru a-mi face un cadou asemănător pe care să-l pot pune în capul listei consilierilor PDL pentru Primăria Capitalei. Evident, vibrez de pe acum de emoţie numai când mă gândesc", a afirmat liderul organizaţiei din Bucureşti al morcovilor şi pătlăgelelor tinere, ieri, într-o mult prea intimă confesiune de presă.
Elena Udrea a simţit nevoia să repete faptul că, pe listele de consilieri generali ai PDL, în Capitală, se vor găsi în primul rând morcovi semănaţi la începutul lunii martie. În acelaşi timp, cei care îşi vor încheia al doilea mandat "vor merge pe alt drum în carieră în care vor fi făcuţi, de exemplu, tort de morcovi… desigur, în cazul în care nu se vor arăta în stare de o abordare proaspătă. Deşi am avut o bună colaborare cu ei, ne-am bazat pe ei, unii dintre ei vor candida la Parlamentul României (din partea Robertei Anastase, de exemplu, dacă o va dezamăgi Ponta) iar cei care vor fi la al treilea mandat sunt convinsă că nu vor mai dori ei înşişi să mai candideze în Consiliul General - ha, ha!", a explicat Elena Udrea, continuând cu mărturisirea că, la Bucureşti, vrea să promoveze "un altfel de mod de-a o face singură"…
Liderul PDL Bucuresti a mai oferit presei şi câteva detalii tehnice privind criteriile care au stat la baza întocmirii listei de consilieri generali cu o referire specială la modalitatea de aşezare a candidaţilor pe această listă. Elena Udrea a mărturisit că în Consiliul General trebuie să intre "acei morcovi care reuşesc să mă convingă întâi pe mine şi apoi pe bucureşteni ca să-i voteze". În linii mari, strategia PDL la Bucuresti anunţată de Udrea, în ciuda faptului că aceasta a cunoscut şi câteva momente de suspans datorate, în special, neînţelegerilor cu UNPR şi plecării lui Piedone la duşmani, are toate şansele să dea suficiente dureri de cap partidului astfel încât să se justifice "o analiză după alegerile din noiembrie care trebuie să vizeze întreaga conducere a PDL şi pe toţi cei care au un rol în campaniile clitoridiene".
Satiră de S-M C.
26 apr 2012

_________
Protecţia fratelui mai mare
- continuare -
Cei doi măscărici - unul cultivat iar celălalt ignorant - s-au jurat că au îngropat pentru totdeauna securea războiului - cu oricine - pentru că s-au convins că postura de victimă a sistemului poate aduce beneficii mult mai mari decât ieşirea la luptă dreaptă cu hoţii. Cu toate acestea, Becali a rupt cu lacrimi în ochi o pereche de chiloţi pe care a pretins că îi are de la Elena Udrea (Vadim a ţinut să completeze acest subiect, afirmând că el a mai văzut acel obiect, împreună cu alte dessu-uri, ieşind din buzunarul lui Băsescu la o întâlnire cu medicii de la Bălăceanca, la care nu mai ştie de ce a fost invitat), spunând că i-ar fi fost mult mai greu să o mulţumească pe Udrea care s-a învăţat cu sume mari…
Întrebaţi fiind dacă alianţa dintre "România Mare" şi "Noua Generaţie" are vreo legătură cu eşecul lansării pe piaţă a mişcării populare care ar fi trebuit să graviteze în jurul lui Traian Băsescu, cei doi au răspuns în cor: "Da!", respectiv "Nu!" - lucru care nu a împiedicat paiaţele să declare că ei nu văd nicio contradicţie esenţială între cei doi termeni, mai ales pentru că la mijloc ar fi dorinţa comună de a face bine poporului lor - ceea ce înseamnă că ei trebuie să se alieze cu oricine, oricând pentru a pune laba pe nenorocita aia de imunitate despre care încă cred că le mai poate oferi protecţia pe care n-o merită…
De asemenea, interesant este modul în care tandemul Vadim-Becali îşi identifică rivalul politic direct, personificat de primarul Sorin Oprescu care va fi nevoit să facă faţă "sacrificiului" reprezentat de candidatura lui Gigi Becali la Primăria Capitalei. "Dacă domnul Vadim vrea, [voi candida]. E o luptă grea, dar eu am încredere în mine şi am încredere să candidez pentru că mă consider mult mai fraier şi lipsit de valoare decât toţi acei cârmuitori care au fost şi care vor fi la Primăria Capitalei", a explicat cu capul plecat şi cu mâna pe un steguleţ cu Steaua pe care l-a confundat cu o cruce, Becali într-o seară, în faţa unor bieţi reporteri TV. Apoi, bineînţeles, cum Dumnezeu nu putea să lipsească de la un asemenea moment solemn, în ciuda faptului că acest eveniment este absolut lipsit de consecinţe serioase, un sobor de preoţi în frunte cu Preafericitul care îşi urăşte propriul frate, a sfinţit noua alianţă politică. "De ce să nu mă aliez cu un om care m-a înjurat la greu?! Dacă Dumnezeu l-a ajutat pe un asemenea Patriarh, poate că tot Dumnezeu mi-a dat inspiraţie astăzi, să-i umilim pe români din nou", a comis-o Becali la final.
Satiră de S-M C.
15 mar 2012

_________
În căutarea absolutului
- continuare
În cadrul emisiunii "În atenţia DNA", re-re-re-re-re-difuzată în premieră în ziua de 5 februarie 2012, viitorul preşedinte al celor peste 19 miliarde de români care se încăpăţânează să trăiască, să se înmulţească ca apoi să fugă mâncând pământul - Dan Diaconescu ne-a arătat că nu glumeşte! Mai ales, când vine vorba de poporul său de pe păcat-că-e-locuitul teritoriu carpoato-neanderthaliano-pontic. Concret, dezamăgit de prestaţia jalnică a tuturor celor care au condus ţara după Războiul româno-maghiaro-evreo-român din decembrie 1989 (ăla de la TVR, evident) - nici mai mult nici mai puţin - Dan Diaconescu şi-a tăiat o ureche! Eh, cine n-o să-l mai creadă de-acu' pe mogulaşul acesta cretin că e cu totul pentru popor şi că e capabil oricând vrea muşchii lui să scoată ţara asta din mizerie (şi foame, dacă va fi cazul) - să-l vedem! Să-i tăiem şi lui din salariu ca să-l doară toată viaţa...
Ave, Dane, oteviştii te salutant!
Gestul său artistico-melancolico-şmecheresco-disperat este nu doar unul pilduitor, emoţionant, responsabil, profesionist, delirant şi dătător de speranţă pentru toate galeriile amestecate printre protestatarii din ţară conduşi de instigatori plătiţi şi nebuni irecuperabili ci, mai presus de toate, este încărcat de simboluri. Evident, aceste simboluri nu pot fi descifrate decât de minţileascuţite ale acestei ţări (care vor conduce România lui Dan) care vor ridica însfârşit ţara noastră pe culmi de progres si civilizaţie cu care Occidentul n-a vrut să aibă de-a face...
Astfel (pentru cine mai are urechi să audă şi nu a trecut deja la imitarea în masă a gestului ritualic al maestrului), vrem să subliniem că Dan Diaconescu şi-a trimis urechea tăiată la DNA, nu doar pentru a ne dovedi că este gata să-şi pună o parte importantă a anatomiei sale la dispoziţia organelor de anchetă sau să-şi sacrifice o ureche pentru a sta cel mult încă o zi la puşcărie în locul lui, ci, în special, pentru a arăta imediat mâinii de oameni care s-a alăturat Partidului Poporului Cu Patru Clase, precum şi întregului popor otevist că adevăratul lider politic nu se joacă - chiar este dement!
Cine ar fi în stare să se automutileze cu zâmbetul pe buze pentru popor şi chiar să-şi pună la dispoziţia lui (dacă va fi cazul) şi alte organe, la fel de importante, chiar dacă sunt luate pe credit, cum ar fi: vile, maşini de lux, yahturi, elicoptere şi chiar până şi garsoniera din care a plecat? Evident, nimeni! De aceea, minuscula condiţie pe care el o pune cu îndreptăţire poporului otevizat - aceea, desigur, de a-i se acorda atenţia pe care o merită atunci când va transmite un nou moment senzaţional - acela al lipirii la loc a urechii sale - măsurată printr-o audienţă naţională de record inegalabil - aproape că nici nu mai contează…
Ave, Dane, oteviştii te salutant!
Satiră de S-M C.
11 feb 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sinceritatea e mai bună decât toate.