21 nov. 2012

Trebuie să călărim şi noi ceva

Măgărodromul lui Oprescu e ca şi făcut 
Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta." 
Tudor Arghezi

Sorin Oprescu măgărindu-se
Aflând, probabil, din îngrijorător de desele sale halucinaţii edilice că uselimea, după ce îşi va încăleca, practic, adversarii politici şi la alegerile generale din decembrie va simţi nevoia să tot călărească câte ceva ca să-şi pună la păstrare osânza periclitată de magistraţii lui Băsescu, domnul primar peste hahalerismele celorlalte primării din sectoarele Capitalei, Irosim Oprescu, s-a hotărât ca, cel târziu în cea de-a doua jumătatea a mandatului său, să finalizeze lucrările la Măgarodromul Bucureştiului.
Primarul Capitalei, a declarat cu ocazia lansării acestei idei inedite pentru dâmboviţeni (de abia obişnuiţi cu mutra domniei sale şi apucăturile-i) că în ciuda faptului că nu poate spune cu exactitate unde va fi construit, este convins de faptul că Măgarodromul Capitalei se va arăta demn de a fi inaugurat de panglicarii tăietori Ponta şi Antonescu…

"Avem un proiect, cel al ex-senatorului Dan Voiculescu. Am încercat, iniţial să facem un hipodrom, desigur, aşa cum a mai avut Bucureştiul, însă, precum ştiţi prea bine, cu Traian Băsescu la Cotroceni nu se poate face nimic bun pentru populaţie… Iniţial, domnul Voiculescu a zis să înecăm toate gloabele care l-au susţinut pe domnul ilegitim în Lacul de la Văcăreşti, dar pe moment acest lucru nu ne-a reuşit. Aşa că am fost nevoit să identific alte câteva terenuri care aparţin statului de drept, pe care să le pun la dispoziţie măgarilor şi celor care se încred în posibilităţile lor de-a o lua la fugă", a explicat domnul Sorin Oprescu.

Ca animal, măgarul este perceput, în mod greşit, desigur, drept un cal pitic şi prost, care nu are altă treabă decât aceea de a-l face pe om să creadă că poate să-şi permită să nu ţină cont de el… Mai trebuie precizat faptul că măgarii sunt folosiţi pentru a satisface anumite plăceri ale turiştilor nu doar în Franţa, dar şi în ţări mai civilizate, cum ar fi Mexicul despre care se spune - înainte de a fi întrecută de România, desigur - că nu ai dreptul să o vizitezi dacă nu eşti hotărât să participi la una dintre curse de măgari care se organizează acolo…

Influenţat de aceste modele măgăreşti, domnul Primar al Capitalei intenţionează să organizeze cu cea mai strictă regularitate, după ce va fi gata Măgarodromul, evident, cursele noaste de măgari autohtoni, pe care nu îi va mai întrece nimeni, niciodată. În acest sens se va turna o placă de bazalt, se vor goli tăvi cu mâncare şi se vor goli iar buzunarele bieţilor bucureşteni căzuţi pe mâinile uselimii prădătoare….
Întrebat dacă nu este oarecum îngrijorat de faptul că aceste animale sunt imprevizibile şi neascultătoare, domnul Sorin Oprescu, poate, mai puţin sigur pe el ca de obicei, a declarat totuşi cu dezinvoltură: "Bă, eu nu cred că are cineva tupeu la momentu' ăsta să se ia de urechi cu mine!...".
Şarjă de S-M C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sinceritatea e mai bună decât toate.