Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta."
Tudor Arghezi
Adrian Năstase înflorind |
În urma descărcării unei unghii de
calibrul unui circ mediatic în gâtul domniei sale, a început un impresionant
pelerinaj la trupul neîncarcerat al celui mai neruşinat colector de şpagă pe
care l-a văzut pământul - mişcare abilă care se va încheia oricum numai cum
scrie la condamnare, nu.
Ca să nu-l
facă din afară de fericit pe Traian Băsescu, caralii care s-au făcut că vor
să-l umfle pe fostul cap al mafiei pesediste, il signore - causa di tutti
mali, Adrian Năstase câte case vreţi
dumneavoastră, s-au vorbit între ei dinainte pentru a înscena ceva
spectaculos care să-l ţină - atât cât va fi nevoie - cât mai departe de puşculiţa care îl aştepta împodobită cu
flori la fereştri pe acest bandit uns cu toate alifiile pe care a apucat să le
privatizeze în numele nevânzării de ţară pe care i-a lăsat-o cu limbă de moarte
tătucul Ion Ilici îmbrăţişat cu minerii care ne-au căsăpit.
Intimidat până
la culmea penibilului de această abominabilă mascaradă, Parchetul general a
căzut în plasa falşilor salvatori de urgenţă ai domnului Năstase emiţând un
comunicat mincinos în care, în loc să vorbească despre un nou cap de acuzare
pentru marele bandit pesedist, care să fie bazat pe o eventuală nerespectare a
regimului armelor şi muniţiilor, această instituţie pe cale de dispariţie
datorită presiunilor useliste, vrea să ne facă să credem că pistoalele nu mai fac
"poc", că sângele iese din jugulare fără a exista răni şi că, în cele
din urmă, regimul de detenţie este absolut insuportabil pentru cei obişnuiţi să
trăiască numai din practicarea elegantă a furtului.
Astfel, în loc
să ia drumul Rahovei, domnul Năstase - întruchiparea perfectă a corupţiei la
nivel înalt - a ajuns bine-mersi la Spitalul de Urgenţă, unde renumitul Şerban
Brădişteanu - infamul doctor pesedist care s-a spălat pe mâini după ce a luat o
mită fabuloasă în schimbul
achiziţionării unei aparaturi medicale inutile - s-a ocupat de confecţionarea artizanală a unor răni
superficiale la gât şi umeri, care să se potrivească perfect cu obrazul atât de
subţire al "pacientului" său atât de incorigibil într-ale
diabolicului încât nu arată nici măcar acum vreo milă faţă de gravele repercusiuni
pe plan social ale actelor sale de subminare a bunului simţ sub formă continuată. continuare
Păcat că "tentativa" nu i-a reuşit. Ar fi fost un final pe măsura "operei" domniei sale.
RăspundețiȘtergere