Producţiile de mare anvergură dezamăgesc de regulă

Ecouri la "Ultimul lustraţigiu al României"

Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta." 
Tudor Arghezi  

Mihai Traian Ungureanu lucrând

După ce şi-au băgat în mod repetat dar, mai ales, şi-au scos - în modul cel mai porcos - inamicii, respectiv prietenii politici de pe lista celor vizaţi de Legea lustraţiei, parlagii de la putere se pot mândri cu faptul că prin acest gest reparatoriu au făcut rahatul praf…

Persoana care a îndeplinit funcţia cutare… sau cutare… se spune în Legea lustraţiei care urmează a fi promulgată de Preşedintele unei republici lipsite nu doar de identitate dar şi de (fie ea cât de firavă) demnitate, nu poate avea dreptul să ocupe - timp de cinci ani - cutare… sau cutare foncţie… Ei şi ce? - ar fi zis săraca Mădălina Manole... Această lege nu reprezintă mai mult decât un album de colecţie scos de o bandă prădalnică de imbecili (care poartă numele de Parlamentul României) care se va adăuga altor eşecuri răsunătoare - de genul Raportului condamnării comunismului. În ciuda faptului că acest gen de afirmare a demnităţii publice nu mai prinde deloc la publicul autohton dedicat derizoriului în formă continuată, de dragul bătăii apei în piuă, Parlamentul şi-a lansat originala producţie "Ultimul lustraţigiu al României". 

Deşi, poate, cel mai interesant aspect al întregii tărăşenii politice este modul în care a fost adoptată în cele din urmă această lege a lustraţiei (care arată o dată în plus cât respect au faţă de propriile legi cei care le aprobă, ceea ce ne obligă să nu mai ridicăm niciun fel de pretenţii de la cei chemaţi să le respecte şi să le aplice…) - subiectul fiind mult prea scârbos pentru a putea fi reprodus - ne oprim doar la reacţiile pe care le-a stârnit acest act legislativ. continuare