19 mar. 2012

Binefăcătoarele jeturi cu care ne împroaşcă societatea civilă

Asociaţia Pro Democraţia ne face dreptate
Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta." 
Tudor Arghezi  

Cristian Pârvulescu perorând
Dacă noua solicitare înaintată Primarului Sorin Oprescu şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti de către tribul de politologi în devenire de la Clubul Pro Democraţia din Bucureşti va fi aprobată, orice cetăţean frustrat/plătit se va putea da în spectacol la Fântâna din Piaţa Universităţii, urmând ca - în continuarea unei tradiţii antice - să se supună votului mulţimii adunate, care va fi liberă să-i întrerupă destinul oricărui nefericit în stare a mai crede că democraţia e o chestiune care îi priveşte (şi) pe săraci.
Astfel, ca şi când nu ar fi fost destulă babilonie pe piaţa vorbelor fără acoperire aruncate în vântul politicii româneşti din talk show-urile televizate, Asociaţia Pro Democraţia solicită conferirea statutului de agora spaţiului din jurul Fântânii de la Piaţa Universităţii, pentru ca tot poporul să poată cunoaşte enormităţile din capul concetăţenilor noştri şi să poată lua decizia care se impune în cazul în care aceştia nu sunt subvenţionaţi de la Guvern sau de la Soros. Concret, este vorba de revalorificarea "punctului central al coagulării mişcărilor civice şi al libertăţii de exprimare", prin susţinerea dorinţei democratice a celor care vor să-i înece în fântâna respectivă pe cei care - asemenea lui Băsescu - au avut tupeul (şi lipsa de inspiraţie) de-ai ostraciza pe prietenii politici ai domnului Cristian Pârvulescu (ca să nu mai vorbim de iresponsabilii care l-au acuzat pe corifeul oengiştilor români că nu şi-a donat averea PNL-ului şi că nu i-a tăiat soţiei legătura cu Guvernul).
În acest context, prima victimă a condamnării publice fără proces - după modelul Pro Democraţia - va fi, evident, preşedintele Traian Băsescu care va înţelege (cu apa inundându-i plămânii mâncaţi de vicii) că şi-a făcut-o cu mâna lui şi că cine apelează atât de obsedant la poporul troglodit, de judecata sa cea strâmbă va pieri… Desigur, în cazul în care propunerea Pro Democraţia va căpăta girul edililor Capitalei, hotărârea va da apă la moară "exprimării libere şi neîngrădite a ideilor şi credinţelor civice, organizării de evenimente şi dezbateri necenzurate şi susţinerii dezvoltării libere a spiritul critic", va consacra definitiv poziţia celor tari în conturi şi zicala "obraznicul mănâncă praznicul"...
Şarjă de S-M C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sinceritatea e mai bună decât toate.