Antidotul ruşinii

Degeaba îl vom regreta pe Gigi Becali că tot nu scăpăm de el

Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta." 

Tudor Arghezi

Gigi Becali burcos dând cu votul 

Icoană vie într-un Parlament s-o pui (oriunde i s-ar scula domnului Gigi să se afle acesta pe faţa pământului), golănaşul totuşi benign în comparaţie cu ceilalţi membri ai clanului Becali, a înduplecat Justiţia să-i recomande un îndelungat pelerinaj lunar pe la altarele Tribunalelor.

La auzul veştii că are obligaţia – ca orice ateu amărât care l-a supărat pe Băsescu şi, prin aceasta, s-a expus prigoanei magistraţilor care răspund la ordinele sale fără să fie nici măcar nevoie ca acesta să le dea (mă-nţelegi…) – de a se prezenta lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru a pupa toate icoanele cu condamnaţii pe care mafia uselistă îi va regretă într-o veşnicie, delicventul Becali George a simţit impulsul de a se urca pe pereţi de bucurie că i se adevereşte visul de a deveni martir pentru turma sa şi pentru Dumnezeu (nu ăla cu barbă, desigur, ci ăla cu şpagă).

Din nefericire, când a realizat domnul Gigi că ceea ce părea a fi o minunată caznă întru nevoinţă i-a fost stabilită pentru a face voia completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie era completată şi de alte obligaţii, mai puţin agreabile, cum ar fi: "să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea Parlamentului în care se va alege şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă", parlamentarul crucii în formă de prostie agresivă pură s-a enervat puţin...

În această stare dezagreabilă, liberalul din ţap în ied George Becali a considerat că nu ar strica să-şi adauge la siviu o confesiune completă în legătură cu gândurile sale cele păcătoase care i-au traversat prin minte la auzul ingratitudinii ce i s-a pregătit în ţărişoara sa, cea atât de mult iubită, jefuită şi – dacă aşa a vrut Dumnezeu – la nevoie şi sechestrată.

Oare o încăpea România în portbagajul de la Maybach ca să o duc până la preşedintele Antonescu la partid, ca să-i cer acolo socoteală pentru ce mi-a făcut mie? continuare