14 sept. 2012

Apucături perverse ale mafiei PDL

Sorin Blejnar face duş cu motorină din rezervele patriei 
Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta." 
Tudor Arghezi

Sorin Blejnar în flagrant 
Gândiţi-vă numai cât a putut să fure acest reprezentant al mafiilor pedeliste, încât a ajuns să se sature de cât are şi să recurgă la modificarea până şi a cabinelor sale de duş montate în vile pe care le deţine Sorin Blejnar, pentru ca în loc de apă, acest bandit să se poată spăla cu motorină.
Figurând în capul listei inculpaţilor, alături de alţi 16 mafioţi pedelişti care ar trebui cu toţii puşi la zid pentru subminarea economiei naţionale (sau orice altceva, ce dracu, doar acum e uselimea pe val), Sorin Blejnar este acuzat pentru prejudicierea Statului dar, mai ales, pentru faptul că s-a obrăznicit în prezenţa înaltelor feţe useleşti.
Astfel, fostul şef al ANAF a avut o atitudine de câine bătut şi lăsat nemâncat în ploaie atunci când i s-a prezentat materialul de urmărire penală. A mai găsit puterea doar pentru a spune următoarele cuvinte: "Acum nu-mi rămâne decât să mă sinucid, împreună cu toţi susţinătorii lui Traian Băsescu care am pus la cale jefuirea minunaţilor bugetari şi pensionari ai ţării, precum şi a celorlalte categorii de paraziţi. Pentru asta mă căiesc şi sper să mor în chinurile cele mai groaznice pentru un pedelist - sărac, adică, prin tăierea corespunzătoare a accesului la resursele publice care pot fi prăduite. Am o legătură directă cu toate dosarele de furt de motorină din ţara asta. Îi rog pe procurori să transfere pe numele meu toate dosarele existente în acest sens".
Chiar dacă pentru unii Blejnar nu este decât o victimă a răzbunării unui procuror dement, este limpede că acesta nu mai are puterea de a se lupta cu cei care l-au trimis în judecată. Sorin Blejnar a cedat în faţa acuzelor, evident făcute fără probe, aşa cum se obişnuieşte pe la noi, conform cărora ar fi blocat controalele fiscale la mai multe firme care vindeau motorină fără să plătească accize şi TVA.
Pentru a pune parcă sare pe rană, preşedintele Tribunalului Braşov, vrea să dea un exemplu de intransigenţă prin pedepsirea exemplară a tuturor membrilor acestui grup infracţional din Braşov care exporta motorină din ţări prietene, exceptată de la plata taxelor, pentru a o vinde apoi în ţara noastră sau în alte ţări mai puţin prietene fără acte şi la un preţ foarte mic anumitor firme care nu erau controlate de ANAF. continuare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sinceritatea e mai bună decât toate.