31 ian. 2013

Insidiosul OTV nu a murit

Dan Diaconescu îl va regăsi în liberul arbitru al poporului 
Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta." 
Tudor Arghezi

Diaconescu - victima unei neînţelegeri
După succesele epatante ale emisiunilor dedicate publicului său ignar, care s-a dovedit a fi nesperat de numeros pentru o naţiune pe care statisticile o prezintă ca fiind semi-alfabetizată, puţini s-ar fi gândit că şantajistului prezumţios Dan Diaconescu îi va suna ceasul atât de ferm.
Mai ales că domnul Dan reuşise, cel puţin în aparenţă, să dovedească abilităţile necesare pentru a reuşi ceea ce îşi propusese, anume să renunţe la televiziune pentru a intra în politică, apoi să renunţe la politică pentru a intra în istoria mass-media, după aceea să renunţe la istorie în favoarea cacealmalelor mediatice şi în cele din urmă să le abandoneze şi pe acestea pentru a intra de-a dreptul în derizoriu….
Aşa stând lucrurile vestea că CNA-ul a ascultat comanda stăpânului său şi a închis OTV nu l-a surprins, aşa cum ne-am fi aşteptat, pe domnul Dan într-o stare lipotimică ci într-o dispoziţie excelentă de revoltă veselă gata de a fi împărtăşită tuturor idioţilor care îl ascultă.
Evident, nimeni nu trebuie să se alarmeze pentru această frustrare personală a arhi-mogulului Dan Voiculescu, asistat de arhanghelul său Victor Ponta, în urma căruia tripoul virtual al poporului de pe cablu a fost nevoit să-şi înceteze emisia, căci audienţa pe care o face prezentarea maimuţei Dan Diaconescu la orice televiziune are chef să se prezinte (dovadă că este atât de curtat) arată că poporul este pregătit să facă faţă acestei noi situaţii disperate, cu condiţia să fie îndrumat de inepuizabilul falsificator de ştiri şi evenimente.
Lăsând la o parte faptul că CNA-ul nu avea nici un drept moral să ia o asemenea decizie, cel puţin nu atâta vreme cât permite unor posturi ca Antena 3 şi RTV să se lăfăie în audienţe – abuzând cu perversitate de principiul libertăţii presei – dispariţia, fie ea doar provizorie, a OTV din ingredientele de bază ale substanţei mediatice cu care românii se spală zilnic pe creier, poate produce un dezechilibru pe planul coeziunii sociale pe termen lung.
Totuşi, depăşind şocul impactului cu acelaşi zâmbet tâmp şi aceeaşi logoree care l-a propulsat în carieră, domnului Dan nu i-a mai rămas decât să depăşească următoarea dilemă: se duce altundeva în Europa (Italia sau, de ce nu, Bulgaria – pentru nostalgici; ia gândiţi-vă ce-ar însemna să ne întoarcem la antenele pentru Bulgari de dragul lui Dan Diaconescu…) sau altundeva în spaţiu ca să-şi continue nemunca, sau se strecoară prin conexiunile Internetului…
Până la rezolvarea acestei dileme, cruciale pentru drumul pe care va rătăci de-acum înainte audiovizualul românesc, rămâne ca noi să ne dăm de ceasul morţii pentru a citi cât mai bine în această ispravă marile nenorociri cu care useliştii cu drag în prag ne aşteaptă…
Şarjă de S-M C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sinceritatea e mai bună decât toate.