4 mai 2012

Oamenii de neînlocuit au şi ei poftele lor ciudate

Ministeriabilă prinsă cu stanfordu-n gură
Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta."
Tudor Arghezi


Corina Dumitrescu stanfordsându-se pe CV
De o competenţă care dă pe dinafară precum aburii din oala în care îşi fierb fructele de mare milioanele de cetăţeni care sunt în pragul inaniţiei din cauza regimului criminal instaurat de Hitlerul românilor, Traian Băsescu, prima doamnă a semi-analfabetismului de respiraţie internaţională - rect al Universităţii Păgâne "Dimitrie Cantemir", nesimţita pesedistă Corina Dumitrescu, soţia unui pesedist nu chiar atât de nesimţit ca ea, a încercat să se fofileze într-un post de ministru. Iar, pentru a avea confirmarea faptului că uselimea care îl întoarce cu cheia (de 10 iunie) pe Victor Ponta nu are nicio emoţie legată de orice altceva decât de propriile-i afaceri şi că e hotărâtă să calce în mod ostentativ pe cadavrul patriei, doamna "Unde eşti tu Cantemir, Doamne?…" a fost unsă propunere de ministru în guvernul Ponta pentru Educaţie. În ciuda sentimentului de revoltă în faţa batjocurii la care ne-a condamnat "moştenirea" lui Ponta, nu putem să nu-i recunoaştem tenacei impostoare meritele în lupta cu stâlcirea limbii române şi, mai ales, excelenţa în introducerea cenuşii acelei minime credibilităţi de care se mai bucură încă învăţământul academic românesc într-o urnă turnată din interesele de afaceri ale unor semidocţi corupţi care sunt în stare de orice pentru obţinerea de privilegii particulare.
Desigur, în contextul prăpădului generalizat la care ne-au condamnat useliştii, aflarea faptului că la viaţa ei doamna Corina Cantemireasa a avut pe lângă damblaua funcţiilor înalte şi pe cea a plagiatului, nu face decât să mai adauge un nimb de platină căcată pe scăfârlia ilustrei nesimţite care s-a remarcat în cadrul Universităţii Stanford, California (oricum s-ar scrie ea) prin participarea la strângerea gunoaielor din campus (fapt ce nu dă dreptul la o diplomă, totuşi) în timp ce oamenii chiar dornici să înveţe ceva acolo înnnotau în studii complicate a căror absolvire nu le-ar fi putut aduce notorietatea eminentei noastre impostoare mitomane.
De aceea, vă rugăm stimată Corina Dumitrescu să acceptaţi sincerul nostru regret pentru faptul că dumneavoastră - o mare specialistă în completarea CV-urilor şi una dintre puţinele speranţe româneşti pentru omorârea şi tăierea în bucăţi a sistemului de învăţământ universitar din România - vă veţi întoarce la munca de acordare a diplomelor pe baza lipsei de cunoştinţe şi, mai ales, pentru faptul că, vorba dumneavoastră, o să fiţi ministru: "de marţi încolo"…
Şarjă de S-M C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sinceritatea e mai bună decât toate.