9 mai 2012

Integritatea nu poate fi dovedită chiar în orice împrejurare

Gigi Marga este bun ca Ministru de Extremităţi
Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta." 
Tudor Arghezi  

Andrei Marga expunându-se lui Băsescu
Deşi Băsescu (după cum putem vedea în fotografia alăturată, pe care o datorăm unor curajoşi reporteri ministrofili) nu vrea în ruptul capului, să se atingă de bucile lui Gigi Marga care îl îmbie pe Preşedinte să-i exploreze extremităţile, expunându-şi-le cu o voluptate demnă de curve şi mai mari decât domnia sa, marele gogoman (dar şi securist şi agent rus, totodată) proaspăt numit la Ministerul de Extremităţi, a fost ulterior surprins, de aceiaşi reporteri incorigibili, într-o încercare (deocamdată ratată) de a se fute singur în cur cu ocazia solemnă a numirii sale pe un post cu care e paralel - din singurul motiv de a-l şicana pe Băsescu…
Cu toate că această încercare salutară, chiar dacă, iniţial, pornită dintr-o evidentă frustrare datorată faptului că Preşedintele a refuzat să-i bage degetul în cur (a se citi, pentru pudibonzi, "nu a vrut să dea iniţial mâna cu el") i-a trăsnit pur şi simplu până şi pe cei mai cretini pesedişti, aceştia îl vor susţine totuşi (până la Moscova, cel puţin) pe acest drac împieliţat de KGB, care se laudă cu prietenia unor personaje cel puţin extrem de suspecte.
Nu doar să-i facă în ciudă lui Traian Băsescu, ci şi pentru a demonstra tuturor cine este şi ce poate să-i bubuie întunecata-i minte, Gigi Marga a ales să-şi prezinte planul personal de parteneriate geostrategice pe care are de gând să le ducă la îndeplinire acest pensionar buhăit - pentru banda lui de susţinători politici, exclusiv, şi în detrimentul net al mămăligarilor care suntem - care de 66 de ani visează să traseze graniţele României pe alt continent…
Evident, pentru că era mult prea puţin pentru inamicii publici ai românilor Ponta şi Antonescu să ne condamne la o guvernare în bătaie de joc, asigurată de fel de fel de plagiatori politici, pentru faptul că nu s-a găsit nimeni în toată ţărişoara noastră care să se răzbune pe nedreptatea făcută de troica Băsescu-Udrea-Boc adevăraţilor patrioţi Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu, Adrian Năstase, fraţilor Cămătaru şi altora de acelaşi calibru, prin tragerea în ţeapă a tuturor celor răspunzători de crimele comise de susţinătorii regimului Prezidenţial, noii guvernanţi au ales să ne dea pe mâna Ministrului de Extermităţi. Astfel, cu cât Gigi Marga îşi va apropia curul mai mult de nasul nostru, putem fi convinşi că limba domniei sale va fi mai aproape şi mai aptă să aducă plăcere partenerilor din Rusia şi China.
Şarjă de S-M C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sinceritatea e mai bună decât toate.