30 apr. 2012

Făcând turism cultural prin Capitală riscăm să ne stea mintea-n loc

Politizarea culturii învinge ignoranţa
Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta." 
Tudor Arghezi  

Oprescu Pontarator
Deşi aparţine unui sculptor român celebru (Vasile Gorduz fiind unul dintre puţinii artişti care au avut parte - în urmă cu trei ani şi jumătate, la mănăstirea Cernica, - de funeralii la care s-au prezentat onoruri militare) statuia dezvelită acum de anti-primarul Capitalei Sorin Oprescu a stârnit un uragan de un grad absolut îngrijorător de ignoranţă faţă de valorile artei autentice.
Astfel, confirmând zicala: "Ce ştie ţăranu' Bucureştiator ce-i Traianu' Imperator…"nenumăraţi handicapaţi din punct de vedere cultural s-au apucat să ironizeze, pe cât de masiv, pe atât de nedrept, lucrarea (o replică în bronz, identică cu cea de la Sevilla, a statuii originale, sculptate în piatră, ce se află în curtea Academiei Române din Roma) catalogând-o drept imortalizare - e adevărat, emblematică pentru Bucureşti - a unui boschetar în puţa goală care a ucis o maidaneză cu un fular, drept pentru care aceştia propun - ce infamie! - ca locul (scările Muzeului Naţional de Istorie a României de pe Calea Victoriei) în care este amplasată replica lui "Imperator Traianus" să se numească de acum înainte - auziţi ce impietate: "La cucu şi lupăza" şi nu "Eroul civilizator (gol) al românilor"…
Fără a ţine cont de faptul că sculptorul Vasile Gorduz i-a imortalizat în lucrările sale, printre alţii pe Mircea Eliade şi Petre Ţuţea şi că statuia sa, care îl întruchipează pe Eminescu este considerată exemplară de către specialişti, inclusiv din străinătate, minoritatea ignoranţilor agresivi, din păcate, au obligat-o pe văduva artistului să transforme statuia într-o replică politică a echilibrului de forţe actual, pentru că biata femeia nu mai avea cum să dea înapoi banii pe care i-a luat pentru amplasarea "obiectului" cu pricina, căci apucase să-i doneze PSD-ului pentru şpaga aferentă retrocedării câtorva parcele în Madagascar lui Radu Mazăre. Astfel, trimiţând statuia înapoi la turnătorie, întristata văduvă a rămas doar cu regretul că lumea a uitat legenda - ilustrată magistral în lucrare de soţul ei - care spune că Împăratul Traian s-a retras nenorocit din Dacia după ce localnicii i-au furat hainele, i-au dat pe Romulus şi Remus pe mâna turcilor şi au jucat fotbal cu capul lupoaicei romane căreia i-au pus în loc stindardul lor care (deloc întâmplător) înfăţişa tot o "jivină" cu conotaţii legate de politica locală...
Şarjă de S-M C

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sinceritatea e mai bună decât toate.