9 aug. 2012

După noi, votul!

Preţuire şi elogii pentru chiloţii prezenţi la Referendum
Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta." 
Tudor Arghezi

Radu Mazăre votând
Pentru a arăta că ştie să aprecieze aşa cum se cuvine râvna celor care au dat (şi, mai ales, arătat) totul pentru reuşita ştampilăraiei din 29 iulie, premierul viilor (şi, cu sau fără voia sa, şi al morţilor… mă-si de voiculescoid) a propus judecătorilor să-l bage în seamă pe Radu Mazăre.
În ce mod? Omagial, desigur - prin acordarea înaltului premiu pentru neseriozitate politică "Lary Flint al Ştampiliţelor din România" ca răsplată pentru ideea primarului curvăsărimului Constanţa cel cabotin, de a fi condus la vot de ditamai cortegiul de manechine cu buletinele între ţâţe.
Fără a ţine cont că domnul Mazăre interpreta în acea zi rolul celebrului fondator al revistei Hustler (pe cale de consecinţă, dânsul, efectiv nu se putea deplasa decât musai împins de ştampiliţe, imobilizat fiind într-un cărucior cu rotile) pedelimea l-a reclamat că ar fi influenţat sau chiar forţat într-un anume fel opţiunea politică a acelor distinse fufe de litoral care nu au făcut nimic altceva decât să-i dea un… vot de ajutor domnului primar, ca să-i tihnească şi lui acel week-end în care plănuise să se dea cu zmeul pe mare în cinstea debarcării odiosului marinar.
Chiar dacă în momentul prezentării la secţia de votare de la Cazinou, domnul Radu Mazăre a uitat de fapt cine este (în aceea zi, ca rol pe care îl interpreta, vreau să spun) şi s-a mai apucat şi să vorbească gura fără el, făcând o serie de declaraţii de presă din al căror conţinut rezulta că tinerele care îl împingeau la vot au fost găsite în timp ce încercau să-şi procure singure hrana, fiind părăsite de peştii lor, faptele sale tot vor rămâne pentru a ne întări speranţa de mai bine.
La auzul veştii că, în numele Guvernului patrioţilor uselişti, domnul Ponta - şi prin intermediul justiţiei, ca să nu mai aibă nimeni ce comenta în sensul că aceasta va mai putea face ceva de capul ei - vrea să-l recompenseze pentru ceea ce a făcut, Radu Mazăre s-a arătat şocat.
"Cum adică, nu este corect să mă premiaţi doar pe mine şi pe fete să nu le treceţi nici măcar într-un răboj care să treacă pe la amatorii de prostituţie profesionistă", a spus tartorele Mării Negre la auzul veştii că va fi chemat la audieri la Parchet pentru a primi prestigiosul premiu care s-a inventat anume pentru a satisface nebunia legată de dorinţa tinerelor târfe de a-l idolatriza. continuare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sinceritatea e mai bună decât toate.