29 iul. 2012

Împletiri silit-patriotice ale imnului cu votul

Solemnităţi cu ocazia Zilei Imnului şi a Ştampilatorului naţional
Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta." 
Tudor Arghezi

Ponta şi Antonescu mândrindu-se
Culcaţi liniştiţi pe ideea că majoritatea 50 la sută +1 a ţării votează pentru ei - inclusiv în secţii de furat suplimentare ce s-au deschis inclusiv pe apă, în aer şi sub pământ şi profitând că astăzi, 29 iulie 2012 pe de o parte toţi românii patrioţi (care sunt, cel puţin cu curul, alături de cei care ne vor scăpa - peste doar câteva ore de tiranoidul Băsescu) şi-au pus steguleţe la bască ca să ne arate că ei sărbătoresc cu mârlănie Ziua Imnului "Scoală-te de te culcă, române", scris cândva de un nu contează cine dar îmbunătăţit, în mod democratic, prin Parlament, de domnul Dan Voiculescu prin intermediul specialiştilor săi în blesteme de la Antene şi, pe de altă parte, că tot astăzi, 29 iulie, Ministerul Plagiatului a instituit Ziua Ştampilatorului naţional, domnii Ponta şi Antonescu au luat-o în mânuţele lor fine pentru a arăta poporului pentru ce votează la Referendum…
Cu ocazia celor două evenimente, unii dintre cei mai patrioţi concetăţeni au ţinut să-şi exprime adânca mulţumire şi totalul lor respect pentru acordarea posibilităţii, din partea celor trei domni deja citaţi şi înjuraţi în mod corespunzător, de a participa la o mizerie atât de mare de pe urma căreia va ajunge să-şi plângă zilele majoritatea 99 la sută +1 a celor cu drept de vot.
Astfel, primarul Sorin Oprescu a declarat: "Duminică, pe 29 iulie, este şi ziua imnului naţional, întâmplător şi cea a ştampilatorului care este chemat să-şi facă datoria faţă de referendumul de demitere a preşedintelui. Este bine să ne gândim la versurile imnului: «Plagiază-te, române din votul cel de moarte…». Pe 10 iunie v-am păcălit încă odată şi m-aţi votat din scârbă pentru Bucureşti, în 29 iulie votaţi din ură pentru România şi tot ce este românesc", cuvinte pe care Oprescu le-a scuipat în faţa celor aproximativ 10 milioane de susţinători ai Uniunii Social Liberale care, în ciuda faptului că erau răspândiţi pe unde nu te aştepţi, , votau totuşi, cu sufletul...
La rândul lor, oficialităţi din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Plagiatului şi Hoţiei, Prefectura Bucureşti şi Primăria Generală a USL au declarat că vor asculta ordinele vagabonzilor de la putere şi că vor organiza ceremonii militare la Mormântul Ştampilatorului Multiplu din Parcul Carol, că vor da posibilitatea tuturor celor care vor dori - de mâine încolo - să se înece în piscina vilei Dante, să o poate face nestingheriţi, că vor evolua ansambluri de gesturi anti-europene şi că se va intona Imnul Naţional în timp ce steagul democraţiei va fi îngropat bine...
Şarjă de S-M C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sinceritatea e mai bună decât toate.