7 iul. 2012

Ameninţări cu substrat psihanalitic

Victor Ponta a ajuns să se ameninţe singur
Motto-ul vitriolurilor: "Să nu se confunde necesităţile stilului cu intenţia, pe care nu o am, de a insulta." 
Tudor Arghezi

Victor Ponta sub ameninţare
Pentru că specialiştii au reuşit să pună cu perfectă îndreptăţire, în urma unor studii aprofundate de natură pluridisciplinară, realizări sau eşecuri celebre ale unor bărbaţi politici de referinţă, precum domnul Făcut-de-rahat-în-faţa-tuturor Ponta, pe seama unor stări psihice, mai mult sau mai puţin patologice care au determinat deciziile cruciale ale acestora în momente astrale ale istoriei omenirii, înţelegem şi noi acum mult mai bine ce l-a apucat pe ţârcovnicul nostru de premier să declare că nu mai poate să doarmă din cauza ameninţărilor lui Traian Băsescu.
Având şi el, ca tot pesedistul ajuns pe uşa din dos la putere, nevoi care depăşesc cu mult sfera umană normală, domnul Ponta a recurs, de dragul nevoii de protecţie, de alintare, de sensibil şi de frumos în jurul lui, la auto-ameninţări pe care le-a postat pe YouTube pentru ca apoi să le pună pe seama omului negru care a primit astfel transferul eului său ameninţător şi odată cu acesta, evident, ameninţările publice din partea domniei sale cu luarea boilor de la bicicletă…
Astfel, în încercarea de a dovedi că nu-i este frică nici de preşedinte şi nici de sine însuşi (de Dan Voiculescu n-a menţionat nimic totuşi), Victor Ponta a explicat că enurezisul său nocturn declanşat odată cu evidenţierea faptului că viitorul său politic s-a încheiat la porţile plagiatului, nu poate fi pus totuşi pe seama fricii din trecut pe care o resimţea ori de câte ori se apropia de el Tătuca Iliescu ci, mai curând, pe cea a mijloacelor înspăimântătoare cu care Băsescu înţelege să poarte bătăliile sale politice şi care l-au condus spre exprimarea explicită a nevoii sale de tandreţe - de preferinţă profesionistă, oferită de serviciul de securitate abilitat...
Minţind pe zi de mai multe ori decât poate să respire, golănaşul ăsta de cartier mărginaş, devenit premier în urma furtului încrederii în mai bine a românilor de către nişte parlamentari penali, a recunoscut cu neştirbită mândrie că atacul la care îl supune în permanenţă preşedintele "iresponsabil", care "aruncă în aer toate minciunile României" şi care se pretează la "dezinformări ordinare" pentru a-şi apăra scaunul, nu se poate compara nici pe departe cu ceea ce i-a bubuit lui mintea. Punând mâna pe un dicţionar de ameninţări politice de pe vremea când Iliescu mai era tovarăş, domnul Ponta a trecut la a-şi ameninţa familia, copilul (cu predilecţie cel mic, la care încă poate că mai ţine) şi chiar pe sine însuşi - lucru care în cele din urmă a înduioşat… pe cine trebuie.
Şarjă de S-M C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sinceritatea e mai bună decât toate.